Emma Watson promovează rujurile Lancome



Tânăra actriță Emma Watson, vedetă a francizei „Harry Potter”, este protagonista unei campanii Lancome pentru rujuri, adresată tinerelor, care sunt îndemnate să folosească din nou acest produs, în locul gloss-ului, potrivit femalefirst.co.uk.
Emma Watson apare în reclamele la rujurile Rouge in Love și lacurile de unghii Vernis in Love.
„Ideea este să determinăm acestă generație – care a ajuns să prefere gloss-ul – să folosească din nou rujurile. Am lucrat cu Emma la gama de nuanțe”, a spus președintele Lancome International, Youcef Nabi.
Rujurile, disponibile în 24 de nuanțe, sunt ambalate în cutii metalice care pot servi și drept oglindă.
„Noua generație își petrece timpul utitându-se în oglindă”, a mai spus Nabi.
Lancome va lansa și o aplicație online, Virtual Mirror, ce va permite clientelor să încerce diferitele culori înainte să cumpere rujurile. „Poți să încerci toate nuanțele, cu ajutorul unei fotografii. E ca și cum te-ai transforma în fața ochilor tăi”, a mai spus aceasta.