Semnal pentru protejarea planetei

Emisiunea filatelică „Specii dispărute recent”



Emisiunea filatelică „Specii dispărute recent”
Emisiunea filatelică „Specii dispărute recent”

Prin emisiunea „Specii dispărute recent”, pusă în circulație începând cu data de 21 aprilie a.c., Romfilatelia dorește să tragă un semnal de alarmă pentru protejarea planetei.
Porumbelul migrator, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 2,70 lei, este o specie endemică dispărută în America de Nord, unde în trecut era foarte răspândit.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, efectivul s-a micșorat drastic, motivele principale fiind vânătoarea excesivă, faptul că specia depunea doar un singur ou, precum și pierderea rapidă a habitatului natural.
Ultimul cuib înregistrat în sălbăticie a fost colectat în 1895, lângă Minneapolis. Martha, ultimul exemplar în captivitate, a murit de bătrânețe la 1 septembrie 1914, în Grădina Zoologică din Cincinnati.
Thylacinus cynocephalus, în limba greacă „cel cu cap de cățel și marsupiu”, a fost cel mai mare marsupial carnivor cunoscut al vremurilor moderne și este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 3,50 lei.
Vânatul intensiv încurajat de recompense a fost motivul principal al dispariției sale, cu toate că sunt luați în considerare și alți factori, precum bolile și invadarea teritoriului său de către om.
Ultimul exemplar a fost capturat în 1933 și trimis la Grădina Zoologică Hobart, unde a trăit timp de trei ani.
Tigrul de Java, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 8,00 lei, este o subspecie dispărută de tigru care a trăit pe insula Java până la mijlocul anilor 1970.
Printre cauzele probabile ale dispariției speciei sunt activitatea umană și pierderea de habitat.
Ultimul tigru a fost semnalat în Parcul Național Meru Betiri în anul 1976. De atunci nici un alt exemplar nu a mai fost înregistrat în ultimul sanctuar al pisicilor mari. Delfinul Baiji sau Delfinul chinezesc, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 15,00 lei, a fost singurul reprezentant al familiei Lipotidae, fiind o specie de delfin de apă dulce, răspândită exclusiv în bazinul râului Yangtze din Republica Populară Chineză.
După studii ale râului Yangtze, efectuate în anii 1980, delfinul Baiji a fost declarat ca fiind prima specie de delfin din istorie împinsă până la extincție de intervenția umană.
Emisiunea filatelică are un tiraj total de 55.980 de timbre, fiind realizate totodată și 200 de plicuri (FDC), echipate cu mărcile poștale, numerotate și obliterate cu ștampila „prima zi”.



Recomandări