Cu prilejul celei de-a 170-a aniversări a Revoluției de la 1848, Romfilatelia a introdus recent în circulație emisiunea de mărci poștale „«Renașterea României», în pictură”.
Revoluția de la 1848 a reprezentat piatra de temelie a nașterii României. A fost momentul în care intelectualii și artiștii au conștientizat comunitatea de limbă și de cultură a teritoriilor locuite de români, începând să militeze pentru făurirea unui stat unitar. Sentimentul național s-a construit inclusiv prin creațiile pictorilor pașoptiști, care s-au inspirat din curentele artistice la modă în marile orașe din vestul Europei.
Unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai picturii pașoptiste a fost Gheorghe Tattarescu (octombrie, 1820, Focșani – 24 octombrie 1894, București).
Gheorghe Tattarescu s-a preocupat de formarea unei școli artistice românești. Împreună cu Theodor Aman a fondat, în anul 1864, Școala Națională de Arte Frumoase.
Timbrul, cu valoarea nominală de 8,00 lei, reproduce tabloul „Renașterea României”, de Gheorghe Tattarescu.
Tabloul alegoric, intitulat inițial „Deșteptarea României”, are ca semnificație renașterea țării prin știință, artă și credință.Compoziția este realizată distinct în două planuri. În partea de jos, o femeie se trezește din somn, simbol al României care își rupe lanțurile sclaviei, alături de steagul românesc, parțial desfășurat. În stânga jos, se află cornul abundenței, iar în dreapta, prin contrast, o familie de țărani săraci în fața unei colibe. Un înger ridică vălul obscurantismului, arătând, spre planul superior, simbolurile personificate ale științei, artei și credinței. În fundalul compoziției sunt figurate sugestiv Dunărea, Carpații și ruinele fostei capitale românești, Târgoviște.
Tattarescu a oferit tabloul domnitorului Barbu Știrbei, care, impresionat de darul primit, a înființat Galeria de Tablouri. Prima piesă din colecție, donație a domnitorului, a fost chiar tabloul lui Tattarescu. Între timp, Galeria a fost transformată în Pinacoteca Statului, iar mai apoi în Muzeul Național de Artă.
Opera lui Gheorghe Tattarescu se află astăzi în patrimoniul Muzeului Municipiului București.
Pe timbrul coliței nedantelate, cu valoarea nominală de 15,00 lei, este reprodus un portret al lui Gheorghe Tattarescu din perioada senectuții, realizat în creion. Ilustrația este, probabil, o versiune intermediară a „Autoportretului ”pe pânză, finalizat în anul 1875.
Emisiunea filatelică, cu un tiraj total de 26.318 timbre, include 600 de plicuri (FDC), echipate cu timbrul emisiunii, numerotate și obliterate cu ștampila „prima zi”.