Apreciind valoarea istorică și arhitecturală a turnurilor cu ceas, Romfilatelia a pus în circulație, începând cu data de 3 octombrie a.c., o emisiune de mărci poștale alcătuită din șase timbre. Emisiunea „Turnurile Timpului, Turnuri cu Ceas” prezintă câteva dintre cele mai reprezentative ansambluri de acest fel din România. Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,00 lei este reprodus Turnul Primăriei din Oradea, al cărui orologiu stă mărturie pentru vremurile istorice apuse, cântând la ore fixe „Marșul lui Iancu” și păstrând urmele bătăliilor pentru eliberarea Transilvaniei din anul 1944. Timbrul cu valoarea nominală de 3,10 lei ilustrează Turnul Trompeților din Mediaș, a cărui construcție a fost finalizată în anul 1551, construcție cu o înălțime de 68 m și o înclinație față de axa verticală de 2,28 m, ceea ce o poziționează în topul primelor zece clădiri înclinate din lume.
Turnul cu Ceas al Palatului Culturii din Iașieste reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei. Inspirată din stilul Palatului de Justiție din Paris, construcția arhitectului I. D. Berindei prezintă opt clopote care reproduc, la oră exactă, „Hora Unirii”.Timbrul cu valoarea nominală de 3,60 lei prezintă Turnul Palatului Comunal din Buzău, clădirea care încorporează și turnul fiind construită între anii 1899 și 1903 după proiectul arhitectului Alexandru Săvulescu. Turnul are o înălțime de 20 m, iar orologiul său a fost instalat în anul 1903. Turnul Casei Sfatului din Brașov este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 4,70 lei. Inițial, Casa Sfatului din centrul orașului Brașov a fost doar un turn de supraveghere, dar în timp clădirii i s-au adăugat noi încăperi și turnul, în care a fost instalat un ceas cu cadrane pe toate cele patru fețe. Pe timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei este ilustrat Turnul Central al Castelului Peleș, unul dintre cele mai frumoase castele ale Europei și primul electrificat de pe continent. Cele șase valori sunt completate de plicul „prima zi”, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre și minicoala de de 4 timbre cu manșetă ilustrată.