Emisiunea de mărci poștale „Sfintele Paști”



Emisiunea de mărci poștale „Sfintele Paști”
Emisiunea de mărci poștale „Sfintele Paști”

Romfilatelia a introdus în circulație, în întâmpinarea Sărbătorii Pascale, o emisiune de mărci poștale intitulată „Sfintele Paști”.
Marca poștală a emisiunii reproduce o icoană realizată în anul 1876, având ca subiect „Învierea lui Hristos”, icoană aflată în patrimoniul Bisericii Sfântul Pantelimon din București.
Timbrul, tipărit în sistem offset, în patru culori pe hârtie cromo-gumată, a fost emis într-un tiraj de 93.160 de exemplare, din care 64.960 de exemplare în coli de 32 de mărci poștale, 25.000 de exemplare în 3.125 de mini-coli care conțin câte opt mărci poștale plus vinietă și 3.200 de exemplare în 800 de blocuri de patru timbre.
Machetarea grafică a mărcii poștale, care a fost pusă în circulație din data de 16 martie, este realizată de Mihai Vămășescu.