Romfilatelia a emis și a introdus în circulație filatelică, începând cu data de 6 septembrie a.c., o emisiune de mărci poștale alcătuită din două valori, care celebrează viața și personalitatea omului politic și de cultură Mihail Kogălniceanu, la 200 de ani de la naștere.
Personalitate de prim rang a secolului al XIX-lea, Mihail Kogălniceanu este unul dintre făuritorii României moderne.
Opera politică și diplomatică a lui Kogălniceanu poate fi ordonată prin cronologia momentelor esențiale în care s-a desfășurat: fruntaș al mișcării pașoptiste, purtător de cuvânt al generației mișcării, elaborator de program de acțiune pentru realizarea idealurilor epocii sale.
În martie 1840 Mihail Kogălniceanu a deschis la Iași o editură și o tipografie proprie, care au avut un rol important în dezvoltarea culturii și literaturii naționale. Aici a tipărit mai toate publicațiile periodice fondate de el între care amintim „Dacia Literară”.
În anul 1852 a publicat „Letopisețul Țării Moldovei” în trei volume, iar trei ani mai târziu, a fondat, tot la Iași, ziarul „Steaua Dunării”, principalul organ de presă al mișcării unioniste, ilustrat alături de portretul celui care avea să îi fie redactor, pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei.
Timbrul cu valoarea nominală de 8,00 lei ilustrează portretul marelui politician, aflat în patrimoniul Muzeului Municipiului București.
La 13 mai 1856 a fost ales în Comitetul Unirii, alături de Vasile Alecsandri, Costache Negri și Constantin Hurmuzachi.
După alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Unite, Kogălniceanu a fost ales membru în Comisia Centrală, iar în perioada 1860 – 1861, Kogălniceanu a devenit șeful Guvernului din Moldova. Începând cu anul 1863, Kogălniceanu deține importante funcții în conducerea statului: prim-ministru, ministru de interne și ministru de externe.
În Adunarea Deputaților din 9 mai 1877, Kogălniceanu proclamă Independența de Stat a României.
Ales, la 29 mai 1868, membru al Societății Academice (Academia Română), Kogălniceanu a ținut ultimul său discurs în acest înalt for, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de existență.
El s-a afirmat ca un strălucit diplomat al înfăptuirii și recunoașterii Independenței de Stat din anul 1877.
Mihail Kogălniceanu a încetat din viață la 20 iunie 1891, la Paris, în Clinica de Chirurgie Saint Jean-de-Dieu, fiind apreciat de Nicolae Iorga drept „cel mai mare conducător cultural și politic din epoca modernă”.
Emisiunea filatelică are un tiraj total de 37.340 de timbre, fiind realizate totodată și 467 de plicuri (FDC), echipate cu timbrele emisiunii, numerotate și obliterate cu ștampila „prima zi”.