Filatelie

Emisiunea de mărci poștale „Asociația Internațională a Polițiștilor – Secția Română – 20 de ani”

Emisiunea de mărci poștale „Asociația Internațională a Polițiștilor - Secția Română - 20 de ani”
Emisiunea de mărci poștale „Asociația Internațională a Polițiștilor - Secția Română - 20 de ani”

Romfilatelia a pus în circulație filatelică, începând cu data de 24 august a.c., emisiunea cu genericul „Asociația Internațională a Polițiștilor – Secția Română – 20 de ani”.
I.P.A. – cea mai mare organizație de prietenie a polițiștilor din întreaga lume
International Police Association (I.P.A.), cea mai mare organizație de prietenie a polițiștilor din întreaga lume, a luat ființă la data de 1 ianuarie 1950.
I.P.A. a fost înființată în Marea Britanie din inițiativa sergentului de poliție Arthur Troop, din Lincolnshire, un idealist convins, care a dorit să creeze un cadru adecvat prieteniei între polițiștii de pretutindeni și cooperării internaționale.
Mesajul I.P.A. a fost preluat rapid, astfel că, în anul 1953, Olanda, Belgia și Franța și-au constituit secții, în anul 1954 urmând exemplul Norvegia și Elveția, iar în 1955 Germania și Irlanda.
La scurt timp au apărut secții I.P.A. în majoritatea Europei de Vest, în Africa, America, Asia și Australia.
În anul 1955, la prima reuniune a Comitetului Executiv Internațional de la Paris, Arthur Troop a devenit primul secretar general internațional.
Emisiunea filatelică are un tiraj total de 24.128 timbre
Secția Română a fost fondată la data de 31 august 1992 și afiliată la I.P.A. în data de 25 octombrie 1996, la inițiativa generalului-locotenent dr. ing. Iulian Medrea.
Cu cele 156 de filiale ale sale și cei peste 45.000 de membri, I.P.A. Secția Română ocupă locul II la nivel mondial.
Asociația națională publică o revistă proprie de informare și opinii denumită „I.P.A. Jurnal” și una profesională „Revista de Investigații Criminale”, iar la nivel regional apar diverse buletine tematice.
Emisiunea filatelică este alcătuită din două valori (un timbru și o coliță dantelată) și are un tiraj total de 24.128 timbre.
Timbrul emisiunii marchează aniversarea a 20 de ani de la afilierea Secției Române la I.P.A., grafica și cromatica acestuia reliefând logo-ul și motto-ul asociației „Servo per amikeco- Servicii prin prietenie”, precum și misiunea asociației: promovarea prieteniei.
Colița emisiunii ilustrează diploma prin care I.P.A. România s-a afiliat acestei prestigioase asociații la data de 25 octombrie 1996, în Brisbane, Australia, și imaginea fondatorului I.P.A., Arthur Troop, marcând aniversarea a 66 de ani de la fondarea asociației, precum și lista celor 66 de țări unite în spiritul prieteniei, toate completând cu succes compoziția grafică a acesteia.
Tiberiu COSOVAN

Recomandări

Eleva Beatrice Tcaciuc, câștigătoarea a mai multor premii naționale și internaționale, înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

50 de tineri suceveni, selectați în proiectul „Rugby pentru toți”, ediția a IX-a, organizat de Fundația Te Aud România

Artistul fotograf Dimitrie Balint și-a sărbătorit cei 95 de ani împliniți, alături de prieteni, la Galeria de Artă „Zamca”

Artistul fotograf Dimitrie Balint va expune, cu prilejul împlinirii a 95 de ani, expoziția „Retrospectiva optimistă”