Romfilatelia marchează împlinirea unui deceniu de la aderarea României la NATO printr-o emisiune aniversară de mărci poștale, alcătuită dintr-un timbru cu valoarea nominală de 9,10 lei și un plic „prima zi”.
Momentul aniversar al ceremoniei de arborare a drapelului României în fața Cartierului General al NATO de la Bruxelles (2 aprilie 2004) este celebrat prin emisiunea cu genericul „10 ani de la aderarea României la NATO”.
Marca poștală, realizată de graficianul de Mihai Vămășescu, are un tiraj total de 19.940 de exemplare, din care 8.640 machetate în coli de 32 de timbre, 7.200 în minicoli de șase timbre și 4.100 în colițe dantelate.
A fost realizat și un plic (FDC), în 300 de exemplare, echipat cu timbrul emisiunii, numerotat și obliterat cu ștampila „prima zi”.
Din data de 2 aprilie a.c., emisiunea de mărci poștale „10 ani de la aderarea României la NATO” poate fi achiziționată de la toate magazinele Romfilatelia din București și din țară.