Emir Kusturica ar putea ecraniza un roman al lui Gabriel Garcia Marquez



Regizorul sârb Emir Kusturica și scriitorul columbian Gabriel Garcia Marquez, câștigător al premiului Nobel pentru literatură, au discutat la Havana, luni, despre ecranizarea poveștii din romanul „Toamna patriarhului”, relatează AFP.
Gabriel Garcia Marquez a publicat romanul „Toamna patriarhului” în 1975.
Întâlnirea dintre Marquez și Kusturica a avut loc la Școala Internațională de Cinema și Televiziune din San Antonio de Los Urica. Cei doi nu au exclus posibilitatea transpunerii pe ecran și a altor opere ale lui Gabriel Garcia Marquez, cum ar fi „Un veac de singurătate” (1968), opera cea mai apreciată a autorului columbian.
Aflat în Cuba, Emir Kusturica a colectat numeroase materiale pentru un documentar pe care îl va realiza în curând și care se referă la viața lui Diego Maradona, unul dintre jucătorii de marcă ai fotbalului argentinian.
Regizorul sârb speră să se întâlnească și cu Fidel Castro, unul dintre prietenii apropiați al lui Garcia Marquez. Diego Maradona, un alt partizan declarat al lui Fidel Castro, a locuit în Cuba în perioada 2000-2004 și a urmat pe teritoriul acestei țări un program de dezintoxicare pentru a scăpa de dependența de cocaină.
În vârstă de 50 de ani, Kusturica a primit de două ori premiul „Palme d’Or”, la festivalul de film de la Cannes pentru filmele „Tata este plecat în călătorie de afaceri” (1985) și pentru „Underground” (1995).