Cultural

Eminescu, sărbătorit la Fălticeni

Miercuri, 15 ianuarie 2014, ora 17.00, în sala Pictor “Aurel Băeșu” a Muzeului de Artă “Ion Irimescu” din Fălticeni, va avea loc evenimentul “Trebuiau să poarte un nume, Eminescu”, organizat de Asociația Fălticeni Cultural, Colegiul Național “Nicu Gane”, Muzeul de Artă “Ion Irimescu” și Primăria Municipiului Fălticeni.
Această manifestare reprezintă un omagiu adus marelui poet Mihai Eminescu. Așa cum am aflat de la preotul Liviu Mihăilă, președintele Asociației Fălticeni Cultural, participanții la eveniment vor avea ocazia unică să admire expoziția de carte rară a cunoscutului anticar ieșean Dumitru Grumăzescu și expoziția de grafică Spiru Vergulescu.
„De asemenea, veți putea audia un moment poetic interpretat de Trupa de teatru «Birlic»și unul de folk susținut de trei talente, elevi ai Colegiului Național «Nicu Gane»: Loredana Loghin, Paul Adrian Tihan și Mateiana Anechiforesei. Va fi proiectat, în premieră în Fălticeni, controversatul documentar «Mari Români, Mihai Eminescu», urmat de Corala «Leon Băncilă»”, a precizat preotul Liviu Mihăilă.
La final va avea loc lansarea CD-ului “Poesii”, ce conține înregistrări din lirica eminesciană în interpretarea marilor noștri actori.

Recomandări

Gala Laureaților FITT Birlic și Draga Film Fest. Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”
Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

„Regele Mihai – despre viață”, film ce va rula în curtea interioară a Colegiului Național „Nicu Gane” din Fălticeni

Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” și Draga Film Fest, la Fălticeni