În Consiliul de Administrație al Societății „Avioane” S.A. a fost numit patronul unei crâșme din Craiova. Peste Prut (că basarabeni-s tot români, și-n defecte, și-n calități) vice-ministrul Economiei și Comerțului este membru în 5 consilii de administrație, încasând îndemnizații echivalente cu 154 de salarii minime! Nu-s noutăți: clientelismul cumulard funcționa aidoma și pe vremea lui Eminescu: „A lua bani de-ai statului, de-ai comunei, de-ai așezămintelor, spre a nu da muncă în schimb, de vreme ce este peste putință de a munci în șapte părți cu același interes, e o faptă a cărei caracterizare o lăsăm în seama moralistului și a opiniei publice.” („Opere”, vol. XI, ed. Perpessicius, 1984) Cu prea puțină încredere în reacția moralistului și a opiniei publice, tot poetul continuă: „Când vedem dar pe «patrioți» cumulând câte 5-6 însărcinări publice asupra lor, putem fi de mai înainte siguri că nu-și îndeplinesc nici una cum se cade.” Eminescu exemplifică neașteptat, arătând cu degetul către un „cumulard” de vază – doctorul Davila, ținut pe palme de trei domnitori și aureolat de un prestigiu fără egal în epocă. Fiu nelegitim al lui Franz Liszt, rămas pe vecie într-o țară balcanică în care s-a crezut doar vremelnic musafir, generalul medic Davila are incontestabile merite în epocă, a căror înșiruire ar ocupa jumătate din spațiul rubricii.
Notorietate ce nu pare a timora pana gazetarului „moralist”, hotărât să așeze în pagina „foii” o întrebare simplă și de bun simț: ce caută doctorul Davila (oricum deținător de 11 funcții, majoritatea remunerate!) printre membrii Consiliului de Administrație de la… Fabrica de chibrituri? Bine, am spune acum, barem era vorba despre un nume aducător de prestigiu și greutate ori unde l-ai așeza, dar ce te faci cu crâșmarul din Craiova, parașutat în conducerea… Fabricii de avioane? Ca și în secolul XIX, veacul al XXI-lea acordă consiliilor de administrație drept primă și de căpătâi misie căptușirea teșcherelii protejaților politici. Bună vacă de muls, indiferent cărui partid aflat la putere în revine șiștarul! Ia să vedem, când vor fi fost scrise rândurile ce urmează, în veacul XIX sau acum: „Sub regimul actual, interesul personal, conveniențele de coterie, primează față de interesul general și binele public.
Necesitatea de a conserva majoritatea compactă și devotată în Adunare trece peste orice alte considerații.” Nu par citite în gazetele de dimineață? Adept deschis al meritocrației, Eminescu sintetizează într-o singură frază un program care, de-ar fi fost să-l aplicăm în democrația românească, n-am mai fi rămas coada cozilor: „În țara noastră este de ajuns dacă se asigură înaintarea meritului și a muncii; e destul atâta, și numai pentru asta se cere reorganizare socială.” După cum se vede, accentul nu se mai pune strict pe rezultatele în instrucție și pe discutabilul coeficient IQ, ci se așează în prim plan meritul în ansamblu, cu toate determinările sale, imediat flancat de condiționarea „muncă”. Din nefericire, starea organizării sociale actuale menține ca regulă pe post de merit apartenența de partid, iar cultul muncii continuă să fie tratat ca simplă moștenire propagandistică a regimului trecut. Singurul și cinicul principiu director, niciodată formulat la față de cortină fiind „ridică-te tu, să mă așez eu”. Formulările eminesciene „la temă” sunt de-a dreptul aforistice: „Fără muncă nu există bunăstare, fără adevăr nu există cultură.” Rămâne să medităm și asupra validității unei teze ce pune în discuție însuși statutul nostru european: „Din momentul în care românul a intrat în contact cu mii de oameni cu deprinderi economice mai energice, cu un egoism mai pronunțat, de o cultură mai mare, desigur acei oameni au devenit vânătorii, și el, vânatul.”
Recitiți-l pe Eminescu!
