Este o frumoasă tradiție ca în fiecare 15 ianuarie să se aducă omagiul aparte românului cel mai reprezentativ, care a fost mai mult decât poetul național, care a ilustrat destinul pe care un om de cultură îl are în spațiul românesc.
Eminescu este și va fi mereu actual! A fost – nu încape îndoială – un geniu de maximă intensitate și înălțime să ia loc, alături de Shakespeare, Goethe, R. M. Rilke ori Pușkin. Ca și Tolstoi, Dostoievski, Cehov, Eminescu a intrat în conștiința umanității ca revelator al unei structuri spirituale, ca purtător de cuvânt al unui mod de a explora realitatea și adâncurile umane, propriu unui popor, unui spațiu geografic – De la Nistru pân la Tisa – unei tradiții culturale.
În ajun de 15 ianuarie descoperim cât de aproape, cât de necesar ne este autorul Rugăciunii unui dac, în care ca în tot ce este sufletul neamului românesc, o aspră luciditate unită cu o formidabilă sete de viață, cu arta de a supraviețui în istorie și de a trăi bucuria lumii fără a ignora nimic din tragismele ei, artă care s-ar putea ca omenirea contemporană să aibă nevoie mai mult decât de orice, spre a se mântui de fantasmele ce o bântuie.
În umbra ctitoriei lui Bogdan I Întemeietorul, la Biserica Sf. Nicolae Mănăstirea Bogdana Rădăuți – locul unde sunt înmormântați primii domnitori ai Țării Moldovei, versurile Rămâneți în umbră sfântă/ Basarabi și voi Mușatini au astăzi un ecou aparte.
Când scriu aceste rânduri mă gândesc la ceea ce scria N. Iorga în 1934 în a sa Istorie a literaturii române despre Eminescu, și anume Eminescu stăpânea cu desăvârșire conștiința trecutului românesc și era perfect inițiat în istoria universală. Nimeni din generația lui (care este și a lui A.D. Xenopol) nu a avut în acest grad instinctul adevăratului înțeles al istoriei .
Constantin Noica la rândul său vorbind despre Caietele lui Eminescu spunea că Eminescu din Caiete ar fi expresia integrală a sufletului românesc..
S-a vorbit și se va vorbi încă multă vreme despre poziția lui Eminescu privitoare la „chestiunea românească“ în secolul XIX. Eminescu a fost un fervent apărător al românilor din toate provinciile românești și a militat pe plan politic, economic și social pentru dreptul natural al celor care locuiesc un teritoriu în detrimentul dreptului statal al unei puteri ocupante. Eminescu a spus că starea românilor din Imperiul Austro-Ungar era precară din punct de vedere material pentru că sărăcia era o politică pe care puterea ocupantă o folosea ca armă pentru stăpânirea popoarelor din imperiu.
Eminescu a fost și a dovedit pe deplin că este un iubitor al neamului românesc și a suferit pentru el. Plecând de la cunoscutele versuri din Doina, – Cine-au îndrăgit străinii,/Mâncă-i-ar inima câinii,/Mânca-i-ar casa pustia, prin sintagma „străini“ Eminescu se referea în mod explicit la austro-ungarii care stăpâneau în Banat, Bucovina, la rușii care ne furaseră la 1812 Basarabia, și la maghiarii care îi oprimau pe românii din Transilvania, această provincie fiind integrată în acea vreme Ungariei. Eminescu nu trebuie judecat în afara contextului istoric, ci trebuie avut în vedere că a fost un iubitor al poporului român și în special al țăranului român.
Eminescu este nu numai o personalitate românească, ci a devenit un mare gânditor european, un om care cunoștea foarte bine timpul său și este și un reper pentru vremurile noastre.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, într-un cuvânt rostit la Academia Română, cuvânt intitulat Patriot român și om universal, spunea referitor la Mihai Eminescu „Din opera poetică și din publicistica lui Mihai Eminescu se desprind trei mari sinteze creatoare:
- Iubirea față de spiritualitatea poporului român și pasiunea pentru cultura universală;
- Admirația față de frumusețile peisajului natural românesc și pasiunea pentru înțelegerea universului fizic;
- Elogierea istoriei poporului român și pasiunea pentru analiza critică a problemelor prezente din societatea românească.
Tudor Arghezi într-o însemnare a sa spunea atât de frumos Într-un fel Eminescu, e sfântul prea curat al ghiersului românesc. Din tumultul dramatic al vieții lui s-a ales un crucificat. Pentru pietatea noastră depășită, dimensiunile lui trec mult mai departe, peste noi.
Eminescu va fi întotdeauna citit și studiat. Fiecare intelectual român ar trebui să stea cât de puțin în preajma Manuscriselor Eminescu, pentru o călătorie în lumea eminesciană – „o lume de cultură, o lume pe care nimeni nu a mai atins-o în civilizația românească”.
Pe bună dreptate academicianul Răzvan Theodorescu afirma Eminescu și Iorga sunt „doi titani, probabil, irepetabili”.
Eminescu a fost un dar al lui Dumnezeu pentru români și a avut și va avea un impact profund asupra istoriei și culturii românești.
Arhid. Vasile DEMCIUC
