Eminescologul Grațian Jucan s-a dus în Țara Drepților

Câmpulungul a mai pierdut definitiv un fiu al locului de mare valoare intelectuală. Istoricul literar, eminescologul și publicistul Grațian Jucan s-a stins la Satu Mare, localitate în care se stabilise de câțiva ani și locul unde a fost și înhumat, pe 21 martie.
Născut la Câmpulung Moldovenesc, în 1929, Grațian Jucan a rămas pe veci îndrăgostit de acest loc, de tradițiile și istoria lui, cărora le-a dedicat decenii întregi din viața sa și mii de pagini din lucrările publicate ori rămase încă în manuscris. ”De Câmpulung Moldovenesc mă leagă tot: părinții, casa părintească, bunicele mele, surorile mele, orașul, școala și unii profesori de la Liceul «Dragoș Vodă». Cu excepția anilor de studenție la Universitatea din Cluj (1949-1953), tot timpul am trăit în Câmpulung Moldovenesc, ca profesor la liceul în care am învățat. Toate acestea fac parte intrinsecă din ființa mea și nu mă pot despărți de ele orice aș face”, spunea prof. Jucan într-un interviu publicat în 2011 în ”Bucovina Literară”.
Pentru câmpulungenii care l-au cunoscut, Grațian Jucan a fost, înainte de toate, ”Bădița Jucan”, acel profesor exigent de ”românească”, acela care nu uita niciodată să le spună învățăceilor că ”nota 10 e pentru Dumnezeu, 9 este a profesorului, iar de la 8 în jos sunt notele pentru școlari”. A mai fost dirigintele cu statura impozantă, dar cu inima de aur, care se înființa în clasă la prima oră ca să-și cerceteze elevii cu ochi de părinte preocupat, mai ales pe cei mai amărâți dintre ei, să știe el sigur că nici unul nu e desculț, îmbrăcat prea subțire sau venit la școală nemâncat…
Pentru cunoscători, profesorul Jucan a fost mult mai mult. Un exemplu de cercetător migălos și asiduu al limbii, al folclorului și tradițiilor, unul dintre acei împătimiți datorită cărora istoria și comorile culturale ale Bucovinei de demult nu au fost lăsate să dispară.
Admirat de unii, contestat de alții, prof. Jucan nu a renunțat niciodată la o altă mare preocupare a sa – cercetarea vieții, a operei eminesciene și a adevărului despre marele poet al neamului românesc. S-a spus despre dumnealui că a făcut o adevărată obsesie pentru Eminescu, a fost uneori criticat în termeni inacceptabili pentru mediul cultural în care au fost vehiculați, dar toate acestea nu au făcut decât să sporească efortul său de cercetător neobosit și dorința de a arăta posterității adevărul, așa cum l-a aflat, despre tot ce l-a înconjurat pe geniul poeziei românești.
Prof. Jucan a scris mult. A dedicat studii monografice și articole Câmpulungului, dar și Marelui Eminescu. Și totuși, în modestia sa, nu s-a considerat niciodată un adevărat om al condeiului. ”Scriu pentru cititorii de bună credință, pentru cei dornici de a afla aspecte noi în domeniul științei literare, pentru a contribui la popularizarea și răspândirea cunoștințelor, pentru întreținerea cultului pentru poetul nostru național. De asemenea, mai scriu despre tezaurul nostru folcloric, pe care l-am cules (texte literare) din Câmpulung Moldovenesc, pentru a-l face cunoscut generațiilor ce vin, întărindu-le dragostea pentru locul natal. (…) Eu sunt însă și produsul muncii și al pasiunii mele pentru cercetare și studiu, pentru curiozitatea științifică în domeniul care îmi place. Cărțile mele mai importante, dacă vor fi să fie sunt: M. Eminescu și tezaurul folcloric și Câmpulungul Moldovenesc, schiță istorico-culturală, amândouă pregătite pentru tipar. Nu vin de nicăieri și nu mă duc nicăieri: Cum am fost, așa rămânem”, scria acum câțiva ani profesorul Jucan.
Bădița Jucan s-a dus în cele din urmă în Țara Drepților, la întâlnirea cu prietenul său Eminescu. Și probabil nici acolo nu va putea uita cu totul de Câmpulungul lui drag…