Eminem divorțează după trei luni de căsătorie



Rapper-ul Eminem a depus miercuri o cerere de divorț, la mai puțin de trei luni după ce s-a recăsătorit cu iubita sa din tinerețe. După cum informează site-ul infoshowbizz.net, Eminem a depus cererea de divorț în cursul zilei de miercuri la un tribunal din Macomb County, Michigan, SUA. Știrea a fost confirmată de doi angajați ai serviciului civil de stat din Macomb.
Pe 14 februarie, Eminem s-a recăsătorit cu fosta sa soție Kim Mathers, după ce au stat cinci ani divorțați. Eminem, în vârstă de 33 de ani, s-a căsătorit prima dată cu Kim, de 31 de ani, în 1999, însă, după doi ani, au divorțat, luptându-se pentru tutela fiicei lor, în prezent în vârstă de zece ani.