Premierul desemnat, Emil Boc, a declarat, luni, după întâlnirea PDL-PSD, că renunțarea lui Theodor Stolojan nu a influențat cu nimic cele convenite între cele două partide în cadrul Parteneriatului pentru România, liderul democrat-liberal susținând că până în 22 decembrie România va avea Guvern. Boc a afirmat că reprezentanții celor două partide au decis, în cadrul întâlnirii de luni, „să meargă înainte” conform calendarului stabilit înaintea retragerii lui Theodor Stolojan.
„Nu se schimbă nimic, mergem înainte și ne ținem de treabă”, a spus Boc.
El a spus că România va avea un Guvern până în 22 decembrie și că nimic din cele stabilite până acum între cele două partide nu a fost schimbat.