Emil Boc și-a prezentat la Suceava moțiunea cu care va candida pentru șefia PD-L



Președintele PD-L, Emil Boc, s-a întâlnit aseară cu democrat-liberalii suceveni pentru a-și prezenta moțiunea cu care va candida pentru un nou mandat la șefia acestui partid, „România puternică, România dreaptă”.
Emil Boc a fost însoțit la Suceava de o parte dintre susținătorii săi din întreaga țară, printre care președintele PD-L din Arad, Gheorghe Falcă, ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș, președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, parlamentari și lideri ai organizațiilor din zona Moldovei. Ședința în cadrul căreia Emil Boc și-a prezentat candidatura a avut loc la Gura Humorului și s-a desfășurat cu ușile închise, fără accesul presei.
Înainte de întâlnirea cu democrat-liberalii suceveni, Emil Boc a făcut o scurtă declarație de presă, precizând că pentru el este „o plăcere și o onoare” că beneficiază de sprijinul liderului PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, și al membrilor organizației din județ.
„Este una dintre cele mai puternice organizații ale PD-L. Sunt aici pentru că tot timpul am fost de aceeași parte a baricadei. Încă de pe vremea Alianței Dreptate și Adevăr am fost alături de Gheorghe Flutur, iar Gheorghe Flutur a fost alături de mine și de colegii mei. Apoi, împreună cu partenerii din Partidul Liberal Democrat am format cea mai puternică formațiune de pe scena politică românească, PD-L. Dacă am fost atunci împreună, suntem și acum împreună și vom fi și în viitor împreună alături de toți colegii din PD-L”, a spus Boc.
El a adăugat că va candida pentru un nou mandat deoarece consideră că PD-L „trebuie să meargă pe aceeași linie” pentru a câștiga și viitoarele alegeri.