Președintele PDL, Emil Boc, și-a prezentat, luni, bilanțul, în ultima ședință a BPN al PDL înainte de Convenția Națională, a anunțat vicepreședintele Gheorghe Flutur, precizând că este un bilanț pozitiv, care arată că partidul a crescut de la 7% la 34%.
Potrivit lui Gheorghe Flutur, Emil Boc a spus că sub conducerea sa PDL a câștigat toate alegerile și a realizat implicarea dreptei prin fuziunea dintre fostul PD și fostul PLD.
„Emil Boc și-a făcut un bilanț pentru că din 2005 și până astăzi PDL are multe de spus, în primul rând aș vrea să amintesc că acest partid s-a legitimat pe dreapta și Emil Boc președinte a realizat unificarea dreptei prin fuziunea, în 2007, între fostul PD și fostul PLD. Este vorba și de câștigarea tuturor alegerilor din 2007 până în prezent. PDL este în tranșee de la referendumul din mai 2007 pentru susținerea președintelui Traian Băsescu, apoi europarlamentarele, localele, parlamentarele și prezidențialele. Este un bilanț pozitiv, pentru că partidul a crescut de la 7% la 34-35%”, a precizat Flutur.
El a mai spus că în această perioadă PDL a realizat cel mai mare număr de parlamentari, europarlamentari, iar președintele României provine tot din PDL și este la al doilea mandat și partidul are și guvernarea.
„Este un bilanț pozitiv și mesajul de astăzi a fost ca o ștafetă ca viitorul BPN să se lupte să mențină ceea ce a realizat actualul BPN – un partid la guvernare cu cel mai mare număr de parlamentari și să consolideze dreapta în România”, a mai spus Gheorghe Flutur.