Președintele PDL Emil Boc a suferit, ieri, o intervenție medicală la o clinică din Cluj-Napoca, unde i-au fost sparte pietrele de la rinichi.
Boc a fost externat la puțin timp după operație și se află acasă, acesta fiind motivul absenței sale de la acțiunea PDL de 1 Mai din zona Făget.
Intervenția chirurgicală a fost efectuată de echipa profesorului Mihai Lucan, șeful clinicii.
„Dl. Boc suferea de litiază renală și avea dureri. Lupta ca un erou cu pietrele și îl durea. Le-a neglijat, dar a trebuit să intervenim”, a declarat Lucan.
Potrivit acestuia, intervenția la rinichiul stâng a durat o oră și a fost efectuată cu un aparat ultraperformat de spart pietre la rinichi pe bază de unde electromagnetice. După intervenție, Emil Boc a plecat acasă.
Emil Boc a mai fost operat în aprilie 2007 de apendicită acută, la Spitalul Municipal din Cluj-Napoca, unde a rămas internat câteva zile. Potrivit directorului spitalului, Nicolae Constantea, liderul democrat-liberal a suferit atunci din cauza unei „forme ușoare de peritonită“.