Emil Bobu, fost președinte al Sfatului Popular Regional Suceava, a murit sâmbătă după-amiază

Emil Bobu, fostul lider comunist marcant din ultimii ani ai regimului dictatorial, a murit sâmbătă după-amiază la vârsta de 87 de ani. El fusese internat în aceeași dimineață la terapie intensivă, după ce a suferit un infarct miocardic, afecțiune care a fost dublată de un accident vascular.
Ascensiunea lui Emil Bobu are legătură și cu Suceava, unde a deținut funcția de președinte al Sfatului Popular Regional. Această funcție a fost ocupată în perioada 1965-1966, când Emil Bobu a locuit în clădirea unde actualmente se află sediul organizației municipale a PDL, pe Aleea Trandafirilor, lângă magazinul Bucovina.
Emil Bobu s-a născut în 1927 la limita cu județul Suceava, în comuna Vârfu Câmpului, din Botoșani. Provenea dintr-o familie de țărani, iar la 18 ani s-a înscris în Partidul Comunist Român, având ulterior o ascensiune fulminantă.
A deținut funcția de procuror, membru al Comitetului Central (CC) al Partidului Muncitoresc Român (PMR), secretar al CC al PCR, președinte al Sfatului Popular Regional Suceava și ministru de Interne. În mai 1961 a fost decorat cu Medalia „A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România”.
A știut mereu să intre în grațiile fostului cuplu dictatorial, fiind răsplătit pe măsură. În perioada 1972-1973 a fost consilierul personal al lui Nicolae Ceaușescu, căpătuindu-se și cu renumele de „sluga perfectă a soților Ceaușescu”.
Pentru serviciile sale a fost avansat ministru de Interne în 1973, funcție pe care a ocupat-o până în 1975. Din anul 1980 a ocupat funcția de vice prim-ministru până în 1982.
Ulterior a fost numit secretar cu probleme organizatorice al Comitetului Central al PCR. Soția lui Emil Bobu, Maria, a ocupat funcția de ministru al Justiției în perioada 1987 – 1989.
În noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989, Elena Ceaușescu, rămasă la conducerea statului pe timpul șederii bărbatului ei în Iran, a plănuit, alături de Emil Bobu, secretar al PCR, și de ministrul de Interne Tudor Postelnicu, ștergerea urmelor lăsate de morții din Revoluția de la Timișoara. În 22 decembrie 1989 a plecat cu elicopterul spre Snagov, împreună cu soții Ceaușescu și cu Manea Mănescu, însă a fost prins și condamnat pe viață pentru „participare la genocidul națiunii române” (Conform Raportului Comisiei Tismăneanu). A fost eliberat, însă, după șapte ani de detenție, din motive medicale.
După ieșirea din penitenciar a refuzat să discute cu presa și a dus o viață retrasă alături de soția sa, care a murit acum câteva luni.