Fundașul nigerian al echipei Poli Timișoara, Ifeany Emeghara, a semnat, luni seară, un contract valabil pe patru sezoane cu formația Steaua București, informează site-ul oficial al clubului din Bulevardul Ghencea. Sursa citată notează că Emeghara, în vârstă de 23 de ani, urmează să își rezolve problemele legate de viză, după care va pleca în Austria pentru a se alătura lotului stelist aflat în cantonament la Kaprun. „Îmi pare bine că s-a rezolvat transferul meu. Îmi pare bine că voi îmbrăca tricoul Stelei și sper să câștig tot cu noua mea echipă. Cel mai mult îmi doresc să evoluez în grupele Ligii Campionilor”, a declarat Emeghara. Fundașul nigerian a declarat, la plecarea spre Kaprun, că sosirea antrenorului Gheorghe Hagi nu a influențat venirea sa în Ghencea. El a menționat că era dorit la Steaua dinainte să fie numit Hagi, dar se bucură ca va lucra cu acesta. Fundașul stelist a precizat că transferul la Steaua reprezintă un pas înainte pentru el, mai ales că poate evolua în Liga Campionilor. Emeghara a adăugat că partea financiară nu a fost cel mai important aspect, dar că a contat. El a subliniat că s-a despărțit amiabil de Poli Timișoara și că a discutat cu fostul său coleg Mihăiță Pleșan, dar nu despre o posibilă venire a lui la Steaua.






