Meritoriu

Un sucevean, medaliat la Campionatul Mondial de Isshin-ryu

Sensei George Crăciunescu a obținut medalia de bronz
Sensei George Crăciunescu a obținut medalia de bronz

Sportivul sucevean sensei George Ciprian Crăciunescu, 5 Dan, s-a întors cu medalia de bronz de la Campionatul Mondial de Isshin-ryu care s-a derulat recent în SUA. La competiția de kata de tonfa, categoria maeștri 4-6 Dan, sensei Geroge Crăciunescu a urcat pe a treia treaptă a podiumului de premiere, în timp ce la kata de mâini goale s-a clasat pe locul patru. Trebuie precizat că la această competiție extrem de puternică, sportivul sucevean a fost singurul român, dar și unul dintre puținii europeni care a participat. Printre participanți s-au numărat sportivi din Marea Britanie, Japonia, Canada, SUA, dar și din state din America de Sud. ”OIKKA este o organizație puternică, iar printre cei cu care m-am întâlnit se numără 5 centuri roșii grade 9-10 Dan și aproape 20 de centuri 6-8 DAN, iar mulți dintre ei cu grade militare, lucrători în diferite agenții de protecție. A fost o competiție extrem de puternică, la care au participat circa 170 de sportivi din 30 de țări ale lumii. Vreau să mulțumesc firmelor Ida Dent și Daily Cafe pentru sprijinul financiar fără de care nu puteam face deplasare în SUA. Grand Master Christopher Chase, președintele OIKKA, 10 Dan, ne-a încurajat sa demarăm procedura pentru un mare eveniment care poate fi susținut chiar în Bucovina, adică Campionat Mondial de Isshin-ryu, ceea ce ar fi o mare onoare pentru întreaga țară, mai ales că în Europa s-a organizat o singură dată, în 2019, în Marea Britanie”, a arătat sensei George Crăciunescu. Mai trebuie spus că la Campionatul Mondial de anul acesta au participat și mai multe femei, cu vârste chiar și de peste 60 de ani, iar organizator al competiției a fost maestrul Howard Steel. După competiția din SUA, sensei George Crăciunescu a devenit reprezentantul OIKKA în România, o funcție extrem de onorantă.

Sensei George Crăciunescu, alături de președintele OIKKA
Sensei George Crăciunescu, alături de președintele OIKKA
Imagini din concurs
Imagini din concurs
Imagini din concurs
Imagini din concurs
La competiția din SUA au participat și multe femei
La competiția din SUA au participat și multe femei
Doi dintre posesorilor centurilor roșii
Doi dintre posesorilor centurilor roșii
Imagini din concurs
Imagini din concurs
Un sucevean, medaliat la Campionatul Mondial de Isshin-ryu
Un sucevean, medaliat la Campionatul Mondial de Isshin-ryu
Sensei George Crăciunescu a obținut medalia de bronz
Sensei George Crăciunescu a obținut medalia de bronz

Recomandări

Eleva Beatrice Tcaciuc a cucerit marele trofeu la Festivalul Internațional „Cântec de Stea”, la Piatra Neamț

Sportivii Clubului Bushido Shotokan Karate-Do din Gura Humorului au făcut o figură frumoasă la Campionatul Național „Cupa României SKI” 2025

Sportivii humoreni au făcut o figură frumoasă la Campionatul Național „Cupa României SKI”
Sportivii humoreni au făcut o figură frumoasă la Campionatul Național „Cupa României SKI”