Turism

Primăria Fălticeni a obținut acreditarea pentru Centrul Local de Informare și Promovare Turistică

Centrul Local de Informare și Promovare Turistică al municipiului Fălticeni va funcționa în Galeria Oamenilor de Seamă

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a emis Certificatul de Acreditare pentru Centrul Local de Informare și Promovare Turistică (CLIPT) al municipiului Fălticeni. Anunțul a fost făcut de primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, care a precizat că înființarea acestui centru, care va funcționa în incinta Galeriei Oamenilor de Seamă, reprezintă o nouă etapă parcursă de administrația locală fălticeneană în demersul inițiat pentru dezvoltarea activității de promovare turistică a municipiului. Cătălin Coman a amintit că la sfârșitul anului trecut, Guvernul României a adoptat hotărârea prin care municipiul Fălticeni a fost atestat ca stațiune turistică de interes local. Proiectul a fost promovat de Primăria Fălticeni și Consiliul Local al Municipiului Fălticeni. „Recent, printr-o hotărâre a Consiliului Local Fălticeni, Municipiul Fălticeni a devenit membru fondator al Asociației Organizației de Management al Destinației Bucovina, alături de Consiliul Județean Suceava și alte unități administrativ-teritoriale din județul Suceava”, a mai declarat Coman. El a spus că asociația are drept scop dezvoltarea și promovarea turismului în județul Suceava, iar această structură va crea cadrul de dezvoltare integrată a diferitelor forme de turism și a serviciilor turistice din regiune, va facilita colaborarea și parteneriatul între structuri publice și private cu activitate în domeniul turistic.
Primarul Cătălin Coman consideră că prezența municipiului Fălticeni în această structură asociativă la nivel județean, alături de celelalte etape parcurse deja, atestarea ca stațiune turistică de interes local și acreditarea CLIPT, reprezintă o oportunitate pentru promovarea obiectivelor turistice din Fălticeni la nivel regional, național și chiar european. El a mai spus că în același timp se creează noi oportunități pentru accesarea de fonduri necesare implementării unor noi proiecte care să ducă la dezvoltarea continuă a infrastructurii turistice.

Recomandări

Consiliul Local Suceava a prelungit cu un an contractele de închiriere din Bazar, cele pentru cabinete medicale și pentru garaje

Primăria Fălticeni se apropie de finalizarea reabilitării Casei Tatos, clădire în care vor funcționa Casa Căsătoriilor și Serviciul de Evidență a Persoanelor

Fălticeniul devine mai verde: 400 de puieți plantați în cea mai amplă acțiune ecologică din ultimii ani

Peste 150 de copii cu dizabilități și însoțitorii acestora au participat la evenimentul „Fiecare zâmbet contează!”, ediția a II-a

Ziua Națională a României va fi marcată la Suceava printr-o paradă militară și o expoziție de tehnică aparținând structurilor MAI