Prioritate zero

Misiune de salvare a 18 oameni înzăpeziți între Dornești și Ratoș

Drumuri blocate
Drumuri blocate

Pompierii militari au intervenit pe parcursul zilei de joi la numeroase apeluri de urgență legate de probleme cauzate de ninsoare și viscol. Prioritatea zero este legată evident de cazurile în care oameni blocați printre nămeți au nevoie de ajutor.
În acest context, cea mai importantă misiune de joi, 6 aprilie, cel puțin până la ora 15.00, vizează salvarea a 18 persoane (printre care și 3 copii) ale căror autovehicule, trei microbuze și un tir, sunt înzăpezite între localitățile Dornești și Ratoș. Aceste 18 persoane au fost transportate la sediul Primăriei Dornești, aceasta fiind varianta provizorie până când se va putea interveni pentru deblocarea drumului.
Alte misiuni de salvare vizează trei persoane blocate în zăpadă în zona Trei Movile și două înzăpezite cu un autovehicul la Liteni – Moara.
În municipiul Suceava, pompierii militari au intervenit pentru a îndepărta arbori căzuți pe străzile Luceafărului, Universității și Aurora.
Două persoane dializate din orașul Siret au fost preluate de pompierii militari cu autoșenilata și au fost transportate la spitalul din Rădăuți, pe ruta Ratoș-Dornești, care este închisă circulației publice.

Recomandări

Mesajul prefectului Andronachi în a șaptea zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”

Mesajul prefectului Andronachi în a 7-a zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Peste 200 de apeluri de urgență după ploile virulente de duminică seară, victime salvate dar și un om luat de ape

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană