Recomandări

Evitați cafeaua, zahărul și alcoolul în următoarele zile!



Specialiștii în sănătate publică de la DSP Suceava au pentru populație un set de recomandări pentru prevenirea impactului negativ al temperaturilor crescute
Specialiștii în sănătate publică de la DSP Suceava au pentru populație un set de recomandări pentru prevenirea impactului negativ al temperaturilor crescute

Specialiștii în sănătate publică de la DSP Suceava au pentru populație un set de recomandări pentru prevenirea impactului negativ al temperaturilor crescute, anunțate pentru zilele următoare.
În contextul avertizării de cod galben de caniculă, care înseamnă temperaturi cuprinse între 33 și 37 de grade Celsius și un indicele temperatură-umezeală (ITU) peste pragul critic de 80 de unități, medicii recomandă evitarea consumului de alcool, inclusiv bere sau vin, deoarece acestea favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de adaptare a organismului la căldură, precum și consumul băuturilor cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr deoarece acestea sunt diuretice. Este indicat consumul de fructe și legume proaspete (pepene galben, pepene roșu, prune, castraveți, roșii etc.), de iaurt și a 1,5-2 litri de lichide/zi, fără a aștepta să apară senzația de sete.
Este de evitat, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare în intervalul orar 11.00- 18.00, iar persoanele care ies în aer liber în zilele toride trebuie să utilizeze creme de protecție pentru zonele expuse razelor solare și să poarte pălării de soare, haine lejere și ample, din fibre naturale, de culori deschise. „Dacă aveți aer condiționat, reglați aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade Celsius mai mică decât temperatura ambientală, dacă nu aveți aer condiționat în locuință și/sau la locul de muncă, petreceți zilnic două-trei ore în spații care beneficiază de aer condiționat (cinematografe, spații publice, magazine). Nu folosiți ventilatoare dacă temperatura aerului depășește 32 de grade Celsius”, recomandă specialiștii în sănătate.
Dușurile frecvente cu apă călduță, fără a vă șterge de apă, sunt de asemenea recomandate, la fel ca și evitarea desfășurării în exterior a unor activități care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, construcții etc.). Acestea pot fi făcute în intervalele orare cu temperaturi mai scăzute. Pe lista activităților de evitat se mai află scăldatul în locuri neamenajate (râuri, lacuri, iazuri etc.) atât din cauza riscului de înec, cât și de contractare a unor afecțiuni precum leptospiroza, meningita, boli de piele etc.
Pentru limitarea creșterii temperaturii în locuințe specialiștii recomandă închiderea ferestrelor expuse la soare și acoperirea lor cu jaluzele sau draperii pe toată perioada în care temperatura exterioară este mai mare decât cea din casă, ventilarea încăperilor seara târziu, noaptea și dimineața devreme, scăderea intensității luminii artificiale și închiderea aparatelor electrocasnice nefolosite.
În situațiile de cod roșu de caniculă trebuie reduse deplasările la cele esențiale, se evită complet intervalul orar 11.00-17.00, consumul de lichide trebuie să ajungă la 2-4 litri/zi, fără alcool.
În cazul persoanelor cu afecțiuni cronice aflate sub tratament, medicația se ia în mod regulat și cu multă apă. Copiii sub 3 ani nu trebuie scoși afară decât dimineața, cel târziu până la ora 9.00, și seara, după ora 20.00. Sunt de evitat mâncărurile grele și mesele copioase, iar serviciile medicale spitalicești sau de urgență se accesează doar în cazuri justificate. În perioadele de cod roșu de caniculă, pentru probleme curente de sănătate anunțați telefonic medicul de familie.



Recomandări

Recomandările medicilor în privința copiilor aflați în tabere, a bebelușilor și a bolnavilor cronici pentru zilele caniculare

Recomandările medicilor în privința copiilor aflați în tabere, bebelușilor și bolnavilor cronici pentru zilele caniculare
Recomandările medicilor în privința copiilor aflați în tabere, bebelușilor și bolnavilor cronici pentru zilele caniculare

Recomandările medicilor în privința copiilor aflați în tabere, bebelușilor și bolnavilor cronici pentru zilele caniculare

Recomandările medicilor în privința copiilor aflați în tabere, bebelușilor și bolnavilor cronici pentru zilele caniculare
Recomandările medicilor în privința copiilor aflați în tabere, bebelușilor și bolnavilor cronici pentru zilele caniculare