Apropierea de Tronul harului la vremea potrivită a Postului Mare



Apropierea de Tronul harului la vremea potrivită a Postului Mare
Apropierea de Tronul harului la vremea potrivită a Postului Mare

Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci) Marcu 8, 34-38; 9, 1
Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere.
În Duminica din miezul Păresimilor, numită și a Închinării Sfintei Cruci, suntem chemați să ne hrănim cu cuvintele sfinte rostite de gura Domnului în Evanghelie și de cele ale Apostolului Pavel din Epistola către Evrei și suntem uimiți că de data aceasta ambele cuprind două îndemnuri limpezi și cuprinzătoare, care surprind chintesența postului și a vieții creștine, în general: urmarea Domnului și apropierea de Tronul harului: „Să ne apropiem, așadar, cu încredere de tronul harului, ca să luăm milă și să aflăm har, spre ajutor, la timp potrivit” (Evrei 4, 14-5, 6). În pelerinajul nostru către Înviere, noi știm că am ajuns la mijlocul itinerarului, dar suntem surprinși că Biserica ne cheamă să privim deja la semnele biruinței finale și să luăm din această privire contemplativă putere ajutătoare pentru ultima parte a traseului ascetic și duhovnicesc.
Mistagogia Păresimilor ne învață mereu: Crucea este și vector și câmp, semn marcant pe cale, dar și trofeu final, culminant, mucenicesc. Suntem cumva obișnuiți cu îndemnul Domnului către urmarea Sa prin lepădarea sau tăgăduirea de sine și prin asumarea personală a crucii, dar îl așteptăm să-l înnoiască de fiecare dată ca lege duhovnicească a fiecărui timp liturgic al postului cu logica sa chenotică a afirmării prin negare, a sporirii prin sărăcire, a salvării prin pierdere.
Și primim acest îndemn sfânt ca urmare a faptului că prin Botez noi am fost asociați de la început luptei și biruinței Lui prin Cruce asupra lumii încremenite în păcat, moarte și robie. Domnul ne reîntemeiază mereu în adevărul fundamental despre om și vocația lui cerească, despre valoarea neprețuită a sufletului dincolo de orice târg lumesc sau valoare de schimb cunoscută. Deci sufletul nu este negociabil, nu se scoate la licitație. Ispita faustică a omului din veac de a-și vinde sufletul pentru tronurile și comoditățile lumii o biciuiește Mântuitorul cu șleaul cuvintelor Sale năprasnice care dinamitează minciunile și micimile veacului.
Cuvântul dojenitor al Domnului își dezvăluie caracterul profetic atunci când pune în paralel într-un mod dramatic, tensionat, desconsiderarea Sa, indiferența și rușinarea vremelnică a oamenilor veacului/istoriei în fața Persoanei și a Evangheliei Sale cu rușinarea de către Fiului Omului la Revenirea Sa deplină în glorie și însoțire angelică la sfârșitul veacurilor, la capătul istoriei desfrânate și păcătoase. Altfel spus, Parusia va dezvălui micimea! Parusia divină va dovedi micimea umană! Împăratul învingător va vădi, va face evidente scăpările și trădările umane și Fața Sa blândă și slăvită va face să crape obrajii scorțoși ai mândrilor veacului. Acest moment glorios va fi anticipat de evenimentul crucial al Pogorârii Sfântului Duh, ai cărui protagoniști și martori vor fi chiar Sfinții Apostoli, care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere. Cincizecimea inaugurează Împărăția și Venirea Împăratului, dar până atunci Sfântul Apostol Pavel ne invită să intrăm în cer prin calea cea nouă și vie inaugurată de Hristos Domnul și Arhiereul bunătăților viitoare și să ne apropiem de Tronul harului, iubirii și milei pentru ajutor la vreme potrivită. Tronul harului este chiar Tronul Împăratului smerit Iisus Hristos, al Arhiereului ceresc și al Învățătorului universal. Sfânta Cruce este acest Tron pe care șade Marele Arhiereu întronizat la vremea răstignirii, împodobit cu purpura împărătească a Sfântului Sânge și proslăvit prin Înviere, Înălțare și așezare de-a dreapta Tatălui. Apropierea de Tronul harului va detrona din inima noastră domnia păcatului și a neantului, așa cum neîncetat ne amintește harfa imnografiei bisericești: „Vremea postului este de bucurie. Pentru aceasta, îndestulându-ne de curăția cea luminată, de dragostea cea curată, de rugăciunea cea luminoasă și de alte multe virtuți, să strigăm luminat: Cruce a lui Hristos preasfântă, ceea ce ai odrăslit desfătarea vieții, învrednicește-ne pe toți a ne închina ție cu inimă curată, dându-ne iertare și mare milă” (stihiră la Vecernia din Miercurea săptămânii a 2-a din Postul Mare).
Așezarea Sfintei Cruci împodobite cu flori înmiresmate spre închinare în mijlocul bisericii amintește istoric de cinstirea Preasfântului Lemn și, pe de altă parte, anticipează profetic biruința finală și apropierea noastră de Împăratul care ne grațiază în permanență și în al cărui har atotiertător am intrat prin pocăință și spovedanie. Zidul plângerii noastre, reazemul și „spovedăul” nostru, cum îi spuneau bătrânii, este chiar Sfânta Cruce, Tronul harului restaurator, iertător și mângâietor, de care ne apropiem luminați cu postirea.
Îndemnul Apostolului Pavel de a ne apropia de Tronul harului pentru a primi întărire duhovnicească în vremea postului ne face conștienți și părtași încă o dată la adevărata putere și autoritate a iubirii milostive care se revarsă din acesta și vremelnicia neputincioasă a tronurilor de ceară din această lume: „Tron se numește scaunul oficial unde stă și de unde își îndeplinește îndatoririle sale un domnitor. Există diferite tronuri. În principal însă, tron se numește scaunul oficial pe care stau cu toată măreția lor împărații și regii. Istoria spune că pe tronurile împărătești au șezut împărați și regi aspri și inumani, care insuflau frică și groază. Tronurile lor s-au întemeiat pe violență, pe osemintele nenumăraților oameni care au fost asasinați ca să se întemeieze aceste tronuri. Și au existat împărați ale căror tronuri erau de neapropiat. Spun unii despre un vechi tiran care cucerise lumea că în jurul umbrei lui trasase un cerc și a spus: «Cine va îndrăzni fără permisiunea mea să treacă de acest cerc, va fi ucis pe loc». Dar cel Preaînalt, care urăște violența și tirania și vrea ca oamenii să trăiască în dreptate, iubire și libertate, a dărâmat astfel de împărați de pe tronurile lor. Da, Dumnezeu, precum cântăm la slujbe, «coborât-a pe cei puternici de pe tronuri și a înălțat pe cei smeriți». Nimic nu se întâmplă în lume fără voia lui Dumnezeu. În spatele tuturor acestor evenimente istorice se ascunde un plan al proniei dumnezeiești. Tronurile acelea s-au dărâmat și domnitorii lor, care se lăudau cu puterea lor, s-au făcut cenușă și au dispărut, cum vor dispărea și actualii conducători care insuflă groază și frică. Dar există un tron care în dărâmăturile lumii continuă să stea drept și nici o putere nu poate să-l dărâme. Este tronul despre care vorbește Apostolul Pavel. Este tronul Domnului nostru Iisus Hristos și tronul lui Hristos este Cinstita Cruce, care astăzi, în Duminica Închinării Crucii, se înalță în toate bisericile noastre. Acest tron se numește Tronul harului. Hristos pe Cruce! Care din dușmanii lui Hristos, din cei care ca niște fiare sălbatice stăteau sub Cruce și printr-o sălbăticie inimaginabilă se bucurau de mucenicia înfricoșătoare a lui Hristos, care din aceștia și-a imaginat că acest osândit va fi slăvit ca un împărat și că lemnul Crucii va deveni nezdruncinatul și veșnicul Său tron? Răstignitul învingător, biruitorul lumii!” (Mitropolitul Augustin Kandiotis al Florinei).
Acest Tron al harului își continuă existența și lucrarea izbăvitoare în toate lăcașurile bisericești, unde în Sfântul Altar se înalță Cel Răstignit și se săvârșește Jertfa euharistică din al cărei Potir curge râul curățitor al iubirii cuprinzând toate sufletele și veacurile. Pe acest Tron al harului a suit Dumnezeu umanitatea și de acolo, de sus, începe adevărata pocăință prin care străbatem calea către Înviere, înnoirea Botezului nostru și întronizarea în inimă a harului atotînțelept și a iubirii care a învins moartea.
(Pr. Prof. Dr. Jan Nicolae , Ziarul Lumina)



Recomandări

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului
Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt
Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt

„Ce ai Tu cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a V-a după Rusalii

„Ce ai Tu cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a V-a după Rusalii
„Ce ai Tu cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a V-a după Rusalii