Elton John a primit de la Eminem două jucării sexuale ornate cu diamante



Cântărețul britanic Elton John a declarat într-un interviu recent că rapperul Eminem, cu care este bun prieten, i-a oferit drept cadou de nuntă, în 2005, două jucării sexuale ornate cu diamante, informează hiphopwired.com.
Multe persoane sunt la curent cu relația de prietenie dintre Elton John și Eminem, însă foarte puțini sunt aceia care știu că rapperul din Detroit are foarte mult umor atunci când vine vorba de prietenul său britanic homosexual.
Elton John îl consiliază de mai mulți ani pe rapperul Eminem, pe care îl ajută să își învingă depedența de droguri și medicamente.
Într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, Elton John a povestit cum Eminem a dorit să îi mulțumească pentru acest ajutor într-o manieră insolită, oferindu-i drept cadou de nuntă două jucării sexuale.
„Eminem are și un simț al umorului extraordinar. Atunci când David (David Furnish, n.r.) și cu mine ne-am căsătorit civil, el (Eminem, n.r.) ne-a trimis un cadou de nuntă. Într-o cutie, pe două pernițe din catifea, se aflau două jucării sexuale cu diamante”, a declarat Elton John.
„A muncit foarte mult, iar faptul că a reușit să învingă aceste probleme l-a schimbat foarte mult”, a adăugat artistul britanic.
Eminem a apelat la o cură de dezintoxicare în 2005, în încercarea de a-și trata dependența de somnifere. „Nu e niciun secret că am avut o problemă cu drogurile”, a spus el ulterior, precizând că lua între 10 și 20 de pilule Vicodin pe zi, dar și Valium și Ambien, în cantități atât de mari încât nici el nu mai știa ce lua.
Elton John a avut de asemenea probleme cu drogurile de-a lungul carierei sale, declarând ulterior că acestea l-au făcut „tupeist” și „arogant” înainte să se vindece.