Telenovelă de Rădăuți

„Elodia”, presupusa amantă a medicului care a împrumutat-o cu 30.000 de euro

Amănunte șocante în cazul „Elodia din Rădăuți”. Unul dintre păgubiții lăsați cu buza umflată de Oltița Schipor este medicul stomatolog Samoilă Luchian. Acesta are de recuperat cea mai mare sumă de bani dintre toate persoanele care au depus plângere la Poliție.
Samoilă Luchian a reclamat că Oltița Schipor l-a lăsat fără 30.000 de euro. De asemenea, un alt păgubit este Constantin Luchian, fratele medicului stomatolog, care a fost lăsat fără 2.500 de euro.
Lucica, sora femeii în vârstă de 39 de ani, dispărută din Rădăuți la începutul lunii noiembrie, a oferit un amănunt cel puțin surprinzător, care poate da peste cap întreg cazul. Lucica ne-a spus că într-o discuție pe care a avut-o cu sora ei, aceasta i-a mărturisit că vinovat de întreaga nebunie este medicul Luchian.
„Sora mea și cu Luchian erau amanți. Știa toată lumea acest lucru. Veneau împreună destul de des pe la mine, la zile de naștere sau cu alte ocazii. Acum toată lumea vine și mi se plânge că i-a dat bani Oltiței. De ce nu au venit înainte la mine, să mă întrebe dacă e bine să-i dea banii?”, a precizat Lucica.
Sora „Elodiei” a declarat că nu poate da mai multe amănunte despre implicarea medicului Luchian în dispariția Oltiței pentru simplul fapt că nu știe.
„Sora mea nu mi-a spus decât că totul s-a petrecut din cauza lui Luchian. Am întrebat-o de ce, dar nu a mai intrat în detalii”, a adăugat Lucica.
Oltița a luat 30.000 de euro de la medic încă din ianuarie 2007 De altfel, se pare că medicul stomatolog avea mare încredere în Oltița Schipor. Altfel nu se explică faptul că i-a dat pe mână 30.000 de euro încă din ianuarie 2007, iar până în noiembrie, când femeia a dispărut, nu i-a recuperat, ba mai mult nu a depus nici plângere la Poliție.
O altă variantă, de altfel foarte plauzibilă, este aceea că Oltița Schipor rula banii și oferea dobândă celor care îi împrumutaseră diferite sume. Pentru că sumele împrumutate au crescut foarte mult într-un timp scurt, dobânzile nu au mai putut fi achitate.
Femeia a împrumutat alți bani pentru a reuși să achite dobânzile din celelalte părți, iar nebunia a continuat până când sistemul gândit de Oltița Schipor a intrat în colaps.
Medicul Luchian neagă orice legătură cu „Elodia” Medicul Samoilă Luchian a dezmințit informațiile potrivit cărora ar avea vreo implicare în dispariția Oltiței Schipor, precum și existența vreunei relații amoroase cu aceasta.
„Într-adevăr mă cunosc de mai multă vreme cu d-na Oltița Schipor, dar relațiile noastre au fost doar cele normale între două cunoștințe, în condițiile în care suntem vecini. Despre problema banilor, vreau să vă spun că în luna ianuarie 2007 am fost abordat de doamna, care mi-a solicitat împrumutul pentru o perioadă de șase luni. Am acceptat, dealtfel a fost întocmit un act legal în prezența a trei martori. După expirarea perioadei de șase luni, doamna m-a rugat să o mai păsuiesc o perioadă, apoi în noiembrie am aflat că a dispărut din oraș. Cât privește orice bârfe despre implicarea mea în dispariție, acestea nu sunt decât niște zvonuri ieftine”, a declarat medicul stomatolog Samoilă Luchian.
Dispărută fără urmă de mai bine de două luni Oltița Schipor a dispărut din Rădăuți la începutul lunii noiembrie. După unele surse ar fi în Italia, după altele în Anglia.
Cert este că a lăsat în urmă datorii de circa 80.000 de euro, potrivit plângerilor existente la Poliția Rădăuți. Cei care o cunosc spun însă că femeia are datorii de peste 100.000 de euro, o parte dintre păgubiți refuzând să mai depună plângeri.
Dacă unele cunoștințe au creditat-o cu sume relativ mici, de 1.000 sau 2.500 de euro, alții i-au dat sume importante, cum este și cazul medicului Luchian. Acesta i-a împrumutat 30.000 de euro, în timp ce o rudă i-a dat Oltiței Schipor 20.000 de euro și 1.000 de dolari. În plus, femeia a furat și 21.000 de lei din casieria casei de schimb valutar din Rădăuți unde era angajată de mai multă vreme.

Recomandări

Instituțiile publice și firmele au solicitat, din ianuarie 2025, decontarea a peste 7 milioane de euro pentru concediile medicale ale angajaților

Laura Blanaru, președinta Clubului Sportiv Alessia Athletic, a demarat o campanie umanitară prin care a strâns 4.000 de euro într-o oră, pentru o tânără foarte bolnavă