La aniversare

Elizabeth Taylor a fost omagiată de militanții anti-SIDA



Elizabeth Taylor a fost omagiată cu ocazia împlinirii a 75 de ani de o mare organizație americană care luptă împotriva maladiei SIDA, pentru munca pe care a depus-o celebra actriță pentru atragerea atenției opiniei publice asupra acestei pandemii, transmite AFP.
„Cu ocazia celei de-a 75-a aniversări, Fundația pentru ajutorarea bolnavilor de SIDA (AHF) dorește să aducă un omagiu și să-i mulțumească lui Elizabeth Taylor pentru cei peste 20 de ani de luptă împotriva SIDA”, a indicat președintele AHF, Michael Weinstein. Acesta a subliniat că actrița s-a implicat în această luptă în momente în care teama și discriminarea erau foarte răspândite.
Potrivit aceleiași surse, autoritățile orașului Los Angeles i-au dedicat ziua de marți lui Elizabeth Taylor.
Aparițiile în public ale lui Elizabeth Taylor, una dintre marile vedete ale Hollywood-ului, sunt rare. În mai 2006, aceasta a participat la o emisiune în direct pe postul de televiziune CNN pentru a dezminți speculațiile despre starea sa de sănătate precară, după ce în presă apăruseră știri potrivit cărora actrița ar fi suferit de demență senilă.
Actrița nu a mai apărut pe marele ecran din 2001 și își consacră timpul conceperii de bijuterii.
Taylor se deplasează în fotoliu cu rotile din cauza unei scolioze (deformație a coloanei vertebrale n.r.) de care suferă din copilărie.
Elizabeth Taylor, născută în Marea Britanie pe 27 februarie 1932 din părinți americani, a obținut primele sale roluri la Hollywood pe când avea 10 ani.
Recompensată cu două premii Oscar, pentru „Butterfield 8” (1960) și „Cui îi e frică de Virginia Woolf?” (1966), Taylor a fost căsătorită de opt ori, de două ori cu actorul Richard Burton.



Recomandări

Ovidiu Donțu a fost ales președinte al Organizației Județene Suceava a partidului Alianța Renașterea Națională

Ovidiu Donțu a fost ales președinte al Organizației Județene Suceava a partidului Alianța Renașterea Națională
Ovidiu Donțu a fost ales președinte al Organizației Județene Suceava a partidului Alianța Renașterea Națională

”Văd că saturațiile lor sunt 55-60% apoi mă uit mai sus… spre Dumnezeu și dintr-odată mi-a fost dat să înțeleg. Aici e RĂZBOI!”