Elisabeta Antonia Postolache-Kastel (1929-2016), ultima supraviețuitoare din lotul celor condamnați împreună cu monseniorul Vladimir Ghika, a fost condusă ieri pe ultimul drum și înmormântată în cimitirul din municipiul Suceava.
Condamnați pentru „crima de înaltă trădare în favoarea Vaticanului”
Elisabeta Kastel a făcut parte din lotul de 14 persoane condamnate pentru „crima de înaltă trădare în favoarea Vaticanului” și „complicitate la această crimă”.
Ea a fost încriminată de regimul comunist și condamnată la temniță grea timp de zece ani, pe care i-a executat în mai multe închisori din țară (Jilava, Mislea, Dumbrăveni și Miercurea Ciuc).
Elisabeta Antonia Kastel a urmat studiile primare și Liceul „Elena Doamna” la Cernăuți, iar în anul 1940, când nordul Bucovinei se afla sub presiunea rușilor, s-a refugiat cu familia la Slatina, unde și-a susținut bacalaureatul și s-a înscris la Facultatea de Medicină din București.
Tatăl său, Rudolf Kastel, era văr cu preotul catolic Francisc Augustin (născut în satul Lucăcești, Suceava), care era paroh la Târgoviște, și prin această legătură de rudenie Elisabeta a asigurat (după anul 1948, când Biserica Greco-Catolică a fost desființată, iar cea Romano-Catolică era suspectată pentru legăturile sale cu Vaticanul), ca persoană de încredere, o legătură între preoții catolici.
Elisabeta Kastel s-a împăcat cu tot ceea ce i s-a întâmplat în viață
Tânăra studentă la Medicină, care avea un tată german și un unchi preot catolic, credincioasă și implicată în viața Bisericii (cânta în corul Catedralei „Sf. Iosif” din Capitală și era membră a Asociației Tinerelor Catolice „Ioana d’Arc”), a fost arestată pe data de 17 noiembrie 1952, când se întorcea de la facultate, chiar de ziua sa onomastică, în ziua de sărbătoare a Sf. Elisabeta.
Deși nu a interacționat înainte de arestare cu monseniorul Vladimir Ghika, a avut prilejul să-l vadă atât în arestul de pe strada Uranus, unde au fost anchetați și supuși la interogatorii epuizante, la proces, dar și la Jilava, unde a văzut cum acesta a fost percheziționat la sosire și batjocorit.
Elisabeta Kastel a fost eliberată după zece ani de peregrinări prin sistemul penitenciar. Tatăl său a murit în anul 1949, iar mama sa nu a știut nimic despre ea.
La eliberarea din închisoare, primul drum l-a făcut la biserică pentru a se spovedi și a se împărtăși.
După zece ani de recluziune au urmat alți cinci ani de degradare civică.
Elisabeta Kastel s-a împăcat cu tot ceea ce i s-a întâmplat în viață, cu anii de pușcărie, cu neșansa de a nu-și termina studiile de medicină, cu umilințele sociale de după eliberare.
În anul 1970 s-a căsătorit cu medicul Iulian Postolache și după ce au locuit o vreme la Slatina au venit la Suceava, unde soțul său și-a încheiat cariera cașef al Secției de Infecțioase de la Spitalul Județean.
„A suferit, a pătimit, a făcut ani grei de închisoare fiindcă a fost fidelă lui Christos”
Elisabeta Antonia Postolache-Kastel nu a avut urmași și, așa cum a spus pr. paroh Iulian Kropp, la predica de înmormântare oficiată la Capela Catolică „Divina Îndurare” Suceava, „a suferit, a pătimit, a făcut ani grei de închisoare fiindcă a fost fidelă lui Christos”.
Rămasă singură după decesul soțului (2009), Elisabeta Antonia Postolache-Kastel, care, așa cum s-a spus la momentul veșnicei despărțiri, „a încercat să-și trăiască viața după voința lui Dumnezeu”, s-a aflat în grija pr. paroh Nicolae Nicolaișen și a soției sale.
15 preoți catolici în frunte cu pr. paroh și decan de Bucovina Iosif Păuleț și numeroși cunoscuți, vecini și prieteni (mulți dintre ei refugiați din nordul Bucovinei), dar și prefectul Constantin Harasim, consilierul local Viorel Seredenciuc și, nu în ultimul rând, Antonia-Maria Gheorghiu, președinta Forumului Democrat German din România – Forumul Regional Bucovina, au condus-o pe ultimul drum. Dumnezeu s-o odihnească în pace!
