Eliminarea vizelor, pe agenda summitului UE-SUA



Parlamentarii europeni au dezbătut, miercuri, în plenul Legislativului european, declarațiile Consiliului de Miniștri și ale Comisiei Europene referitoare la întâlnirea la nivel înalt între UE și SUA din 9 – 10 iunie, un subiect important pe agendă fiind eliminarea vizelor pentru SUA.
Parlamentul European a adoptat o rezoluție, în care se reiterează solicitarea adresată SUA „să ridice imediat regimul în materie de vize și să trateze toți cetățenii UE în mod egal”, se arată într-un comunicat al PE remis joi agenției MEDIAFAX.
PE salută inițierea discuțiilor UE-SUA privind noul set de cerințe de securitate ale SUA pentru instituirea unui regim fără vize și consideră că negocierile trebuie să fie „transparente, bazate pe reciprocitate și să respecte dispozițiile UE privind protecția datelor”.
Conform sursei citate, Parlamentul European așteaptă cu interes, în contextul apropiatelor alegeri prezidențiale din SUA, să colaboreze cu noul președinte american și speră într-un angajament consolidat din partea SUA față de o cooperare multilaterală și față de pace și democrație la nivel mondial. Având în vedere persistența unor abordări transatlantice diferite ale anumitor chestiuni, cum ar fi Curtea Penală Internațională și Protocolul de la Kyoto privind schimbările climatice, PE își exprimă speranța că viitorul președinte al Statelor Unite își va angaja administrația în soluționarea acestor probleme, se arată în rezoluție.
Parlamentarii europeni au dezbătut, miercuri, în plenul Legislativului european, declarațiile Consiliului de miniștri și ale Comisiei Europene referitoare la întâlnirea la nivel înalt dintre UE și SUA din 9 – 10 iunie. Pe agenda întâlnirii, se află negocierea regimului de vize pentru cetățenii europeni, respectiv tratamentul egal aplicat de către SUA tuturor cetățenilor, indiferent de statul membru de origine.