Fără îndoială, momentul cheie al meciului dintre Cetatea și FCM Câmpina l-a constituit eliminarea suceveanului Danteș (foto), consumată în minutul 50. „Ce îi reproșăm noi centralului Gabriel Mocean din Câmpia Turzii este primul cartonaș galben, care i-a fost acordat complet gratuit jucătorului nostru în minutul 32. Datorită acestei erori, Danteș a fost eliminat în debutul reprizei secunde, în urma unui fault după care a primit al doilea cartonaș galben. Nu-mi place să dau vina pe arbitraj, dar consider că am fost dezavantajați de decizia brigăzii de arbitri, care ne-a obligat să jucăm aproape o jumătate de meci în inferioritate numerică”, a declarat antrenorul principal al FC Cetatea, Florin Cristescu. Interesant este că la acest meci, în afară de observatorul federal Iosif Olah, evoluția brigăzii de arbitri a fost monitorizată de un supervizor, care a venit incognito la Suceava, urmărind jocul de undeva de la tribuna a doua. „După meci, ne-am trezit în cabina arbitrilor cu fostul arbitru internațional Marcel Lică, care a venit neanunțat să observe prestația cavalerilor fluierului. Oficialul LPF nu a dorit să dea prea multe amănunte despre ceea ce a văzut la Suceava, dar a admis că Mocean a greșit la faza în care l-a avertizat pe Danteș cu primul cartonaș galben. Din păcate acest lucru nu ne mai încălzește cu nimic, din moment ce rezultatul final al partidei a rămas 0-0”, a precizat președintele grupării sucevene, Dumitru Moldovan.




