Grupul Alcoolicilor Anonimi din Suceava se întâlnește de trei ori pe săptămână: luni, miercuri și vineri. La o întâlnire de luni mi-au permis să asist. ”Sunt Constantin – Dorel, Aurel, Emil, Petre și ceilalți –, sunt alcoolic. Nu am consumat alcool de la ultima întâlnire”. Victoriile asupra alcoolului se măsoară în zile, săptămâni, luni și ani. Președintele grupului, Constantin, nu a mai băut de 15 ani. Viorel și-a mărturisit, luni, recăderea: ”Am consumat alcool de la ultima noastră întâlnire”, adică de vineri. Altfel, ar fi avut o abstinență de 10 luni. Dar a venit la grup. Și a povestit. I-a făcut bine să discute cu cei care sunt alcoolici, ca și el, și care știu prin ce trece. Păreri de rău. Vină. Remușcări. Însă e decis să încerce din nou calea abstinenței. Reintegrarea în program s-a făcut automat. ”Noi nu spunem că n-o să mai bem niciodată. Azi nu beau. Mâine nu știu” este linia alcoolicilor anonimi.
”Cu alcool prindeam curaj și mă simțeam egalul lor”
Drame. Născute din alcoolul care a ajuns să le controleze viața. Cu consum timpuriu, din copilărie, adolescență sau primii ani ai maturității, pentru a învinge timiditatea, pentru a fi acceptați de grup, a socializa sau pentru că au în familie alcoolici. Sau toate la un loc. Până la un moment zero, când ei sau familia lor au decis că nu se mai poate. Și au venit la grupul Alcoolicilor Anonimi (AA) din Suceava. Veteranii grupului sunt Constantin și Dan. Constantin nu a mai pus alcool în gură de 15 ani. În timp, li s-au alăturat și alții. Unii n-au stat prea mult. Cei mai mulți, însă, au rămas. Acum sunt aproximativ 20 de bărbați și femei care, cum spune Constantin, liderul grupului, ”își împărtășesc experiența, puterea și speranța, cu scopul de a-și rezolva problema comună și de a-i ajuta și pe alții să se însănătoșească de pe urma alcoolismului”.
”Singura cerință pentru a deveni membru AA este dorința de a înceta băutul. Nu percep cotizații, taxe de înscriere, nu acceptăm sponsorizări. Ne finanțăm prin contribuțiile noastre. Nu suntem afiliați nici unui cult religios, nu sprijinim și nu contestăm nici o cauză. Scopul nostru este acela de a rămâne abstinenți și de a-i ajuta pe alți alcoolici să ajungă la abstinență”, a reamintit Constantin, la întâlnirea de luni a grupului, după un moment de reculegere în memoria celor care au inițiat programul AA și a celor care au murit din cauza alcoolului. După ”rugăciunea seninătății”, pe care o poate rosti și un ateu, pe rând, fiecare își spune numele, dacă a băut sau nu de la ultima întâlnire, apoi povestea.
Constantin spune că primul contact cu alcoolul a fost în copilărie, când i s-au dat câteva picături să guste și a descoperit că din timid devine încrezător și vorbăreț. I-a plăcut starea asta și de pe la 14-15 ani a început să o repete. Un tată alcoolic, sărăcia, timiditatea l-au făcut să fie paria copiilor. ”Cu alcool prindeam curaj și mă simțeam egalul lor. La 17 ani, căutam ocazional stările de bine. Cu timpul, cantitatea de alcool și perioada de consum au început să crească, până a devenit obișnuință”, rememorează Constantin. Au început să apară și problemele: mahmureala, întârzierile și lipsa de la serviciu, întreruperea studiilor, dar nu s-a alarmat. La 30 de ani bea zilnic. Fără alcool nu mai funcționa. Familia suferea și, la insistențele soției, s-a internat de 11 ori la dezalcoolizare. Se refăcea, avea perioade de abstinență – cea mai lungă de 8 luni, după care o lua de la capăt.
Constantin: ”Voința îmi era anihilată de primul pahar”
Prima doză, la ora 6.30. Urmau cele ”de întreținere”, în timpul serviciului, astfel că până la amiază avea un litru de votcă băut. Spune că, și în aceste condiții, la slujbă a ținut lucrurile sub control.
În familie, însă, nu a reușit. Soția a plecat la unul dintre copii. Fiul lui este alcoolic, dar el nu-l poate ajuta pentru că tânărul refuză să accepte că are o problemă și să discute despre asta. ”Cei care spun că pot rezolva singuri se înșală. Nu poți să faci nimic cu voința, este o boală pentru care ai nevoie de ajutor, dar alcoolicul nu înțelege că este bolnav. Voința îmi era anihilată de primul pahar”, afirmă el. După pensionare, un an nu a băut. A făcut o depresie și trei luni nu a ieșit din casă decât pentru a-și cumpăra de mâncare. A avut două tentative de sinucidere. A fost găsit de soție, dus la spital și salvat. A început să citească despre alcoolism și, cu sprijinul unui medic psihiatru, în 2001 a înființat grupul Alcoolicilor Anonimi la Suceava. În data de 22 mai a.c. a sărbătorit cu suc, împreună cu colegii din grup, 15 ani de abstinență. ”Alcoolismul nu se vindecă niciodată. Sunt oameni care au recăzut după 40 de ani de abstinență. La grup ne povestim furiile, stările prin care trecem, intimități pe care nu le-am spus nimănui, niciodată. Suntem mai mult decât o familie, suntem prieteni. Ne întâlnim la grup de trei ori pe săptămână, iar duminica ieșim la o terasă, la o cafea. Nu e un test, trăim în societate. Și noi nu spunem că n-o să mai bem niciodată. Azi nu beau. Mâine nu știu”, a spus Constantin.
Aurel: ”Nu mă îmbătam în fiecare zi, dar înainte de culcare tot beam câteva pahare”
Povestea lui de viață este în linii mari aceeași cu a lui Dorel, Emil, Aurel, Petre, Sorin, Cătălin și Viorel. Dorel spune că în ultimul an de liceu a băut din curiozitate, apoi de plăcere. Fiu de dascăl la biserică, n-a avut contact cu alcoolul în familie și a trebuit să ”muncească”, după cum spune el, ca să ajungă alcoolic. După a treia internare la dezalcoolizare, în 2001, medicul i-a recomandat să caute sprijin la AA. S-a dus abia în 2010 și de atunci n-a mai băut. O abstinență pentru care nu s-a rugat niciodată, dar care i-a permis reintegrarea în familie și societate. ”Nu am avut recăderi, am învățat de la alții”, spune el.
Aurel mărturisește că bea din fragedă tinerețe și i-a plăcut efectul alcoolului asupra lui de prima dată; îi schimba complet starea emoțională. Și-a ascuns consumul de toată lumea, n-a băut la slujbă, dar când ieșea ”rupeam ușa la cârciumi”. Prietenii și i-a selectat în funcție de consumul de alcool. Pe cei neconsumatori i-a pierdut, nu i-a mai frecventat. ”Nu mă îmbătam în fiecare zi, dar înainte de culcare tot beam câteva pahare. Familia mi-a forțat mâna să merg la dezalcoolizare. Patru internări am avut, dar după fiecare ieșire am băut. N-am înțeles că sunt bolnav. După a patra, am încercat să mă opresc și am văzut că nu pot, că nu pot trăi fără alcool. N-am avut niciodată încredere în soluții de tipul Alcoolicilor Anonimi, credeam că trebuie să fii religios ori să ai voință. Aici am văzut că nu trebuie să te lupți cu alcoolul, nici să fii religios. Doar să accepți că ai nevoie de ajutor și să accepți ajutorul. De când am venit aici nu am mai băut și sunt 8 ani”, a povestit Aurel.
Emil: ”De pe șantier veneam direct la AA. Am 8 ani de abstinență”
Emil și-a văzut tatăl beat seară de seară. El s-a îmbătat prima dată la 8 ani. Prin căsătorie, a intrat tot într-o familie de băutori profesioniști. Moartea soției a jelit-o cu tata socru, cu alcool din belșug. S-a recăsătorit, iar noul socru a fost pe același tipar. Emil bea acasă, bea pe șantier, în drumul de la șantier spre casă, permanent. A continuat să bea și după ce soția l-a amenințat că divorțează. Și după ce a jurat de câteva ori că nu mai bea, la biserică. După două internări fără efect, a venit la Alcoolicii Anonimi. ”Din prima zi, am spus că aici e locul meu. N-am mai lipsit nici o zi. De pe șantier veneam direct la AA, indiferent că eram flămând, ud de ploaie. Am 8 ani de abstinență și viața mi s-a schimbat radical în bine”, spune Emil.
Petre nu se poate lăuda cu abstinență neîntreruptă. A venit la AA din toamna anului 2001, după o internare la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc. ”Îmi era rușine să vin aici. Ideea mea era că nu sunt chiar alcoolic. După 5 ani, am avut o perioadă de recăderi, dar cu perioade de abstinență din ce în ce mai lungi. Am revenit imediat la grup și n-am găsit niciodată un motiv plauzibil pentru recădere. Acum am două luni de când nu am mai băut. E plăcut să te lauzi cu abstinență îndelungată”, afirmă Petre zâmbind.
Poartă mereu în buzunar ”medalia de 24 de ore”, care certifică faptul că în ultimele 24 de ore nu a consumat alcool. O atinge din când în când, spune că îi dă încredere că poate merge mai departe pe acest drum. Vorbește și despre imaginea alcoolicilor în societate. ”La noi este încă o rușine să vii la Alcoolicii Anonimi. Lumea nu știe că alcoolic anonim este alcoolicul abstinent, nu cel care doarme în șanț. Nouă nu ne este rușine că suntem aici, e clar că avem o problemă și vrem s-o rezolvăm. Noi suntem pe drumul cel bun. Problema este la cei care nu acceptă că au această boală și se pierd”, afirmă Petre, care explică anonimatul celor din grup ca o garanție a încrederii pentru nou-veniți: ”Nu trebuie să știe nimeni că vii la AA, iar ceea ce se discută în cadrul grupului rămâne aici”.
Viorel: ”De la ultima întâlnire am consumat alcool”
Printre cei recuperați în AA se numără și Sorin și Cătălin. Sorin este abstinent din 2006, cu o recădere de două săptămâni, la un an după ce a început frecventarea grupului. Cătălin a început ca băutor de weekend și a ajuns consumator zilnic. În 2006, după o beție cruntă, și-a spus că are o problemă cu alcoolul, pe care trebuie s-o rezolve. A venit cu mașina firmei direct la AA. După o abstinență de un an și opt luni, a recăzut. Un an și jumătate a fost dominat din nou de alcool. Din iulie 2010 este abstinent. ”Am făcut facultatea și un master, dar nu reușeam nimic dacă nu renunțam la alcool. Chiar înainte de a veni aici, m-a invitat cineva la un pahar și am refuzat fără nici o problemă”, a spus mândru Cătălin.
Mai puțin norocos este Viorel. ”De la ultima întâlnire am consumat alcool. De Constantin și Elena am acceptat să beau. Și când ați fost voi la Cluj, am băut și o bere și nu am spus la grup. V-am mințit pe voi și m-am mințit și pe mine că nu este o problemă că am băut. Aș fi avut 10 luni de când n-am consumat”, a mărturisit el. În urmă cu 4 ani, a avut o abstinență de 10 luni. De atunci, la 6 luni tot a avut recăderi. ”Am făcut doar primul pas din cei 12 pe care trebuie să-i facă un alcoolic. Am conștientizat că am o problemă. Vin în continuare la grup și sper să o rezolv”, declară încărcat de sentimente de vinovăție Viorel. Este încurajat și susținut de colegi, care îi spun că după recăderi, prin revenirea imediată la grup, duce abstinența mai departe, iar reintegrarea în program se face foarte repede. Se prind toți de mâini și spun o rugăciune pentru liniște interioară și își urează unul altuia ”abstinență senină”. Constantin a primit medalia de 15 ani de abstinență. Viorel și Petre o strâng în mâini pe cea de 24 de ore.
Grupul Alcoolicilor Anonimi din Suceava poate fi contactat la adresa de e-mail speraasv@yahoo.com. Mai multe informații despre AA și AA Suceava se găsesc pe pagina www.alcooliciianonimi.ro.
Medalii de abstinență
Primul medalion de marcare a abstinenței a fost purtat de unul dintre fondatorii grupului AA, Clarence H. Snyder, din Cleveland, care a băut pentru ultima oară în data de 11 februarie 1938. În medalionul de argint pe care îl purta a făcut câte o gaură pentru fiecare an de abstinență. Medalionul a avut 46 de găuri.
Sora Ignația, o călugăriță, a fost prima persoană care a folosit un medalion la Alcoolicii Anonimi. Ea dăruia bețivilor care aveau 5 zile de nebăut, după ce plecau din spital, un medalion cu Sfânta inimă a lui Iisus Hristos, spunându-le că acesta reprezenta un angajament către Dumnezeu, către AA și recuperare, și că dacă aveau să bea, atunci aveau responsabilitatea de a-i returna înainte medalionul.
Practica de a dărui medalioane cu ocazia unor zile speciale de abstinență este atribuită Grupului Elmira, New York, în 1947. Sărbătorirea aniversării vine de la Grupul Oxford, ei sărbătoreau renașterea spirituală. Membrii AA au ales ca zi aniversară ziua când au băut pentru ultima oară.
