Vlăduț B., elevul din Bursuceni în vârstă de 14 ani, în clasa a VII-a, lovit săptămâna trecută de un preot la ora de religie, a fost adus ieri la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, pentru a fi evaluat psihologic și, eventual, pentru a intra într-un program de consiliere. El a fost însoțit de mama sa, care s-a întors din străinătate, unde se afla la muncă, imediat după incidentul neplăcut prin care a trecut Vlăduț. Tatăl băiatului a decedat acum cinci ani. În perioadele în care mama minorului era plecată la muncă în străinătate, Vlăduț, împreună cu sora lui, erau îngrijiți corespunzător, din declarațiile reprezentanților școlii, de o cunoștință a familiei.
„L-a atins pe copil și i-a întors mâna la spate, însă cu intenția de a-1 trimite înapoi în bancă, nu de a-l răni”
În urma anchetei demarate de Protecția Copilului Suceava, împreună cu reprezentanții autorității locale din comuna Verești, ca urmare a unei sesizări remise de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, rezultă că „minorul este un elev care nu a ridicat probleme deosebite până la acest moment, iar situația lui școlară este satisfăcătoare. Este cunoscut ca fiind un copil cuminte, care nu lipsește de la școală. Aceste date au fost furnizate de dirigintele minorului de la Școala Gimnazială Bursuceni”.
Preotul din satul Bursuceni, comuna Verești, care s-a ales cu dosar penal, după ce, în timpul unei ore de religie, la școala din sat, l-ar fi lovit în fața clasei pe Vlăduț (scena de violență a fost înregistrată video de un alt elev, filmulețul fiind postat pentru o scurtă perioadă de timp pe internet), le-ar fi spus reprezentanților de la Protecția Copilului Suceava că, într-adevăr, „1-a atins pe copil și i-a întors mâna la spate, însă cu intenția de a-1 trimite înapoi în bancă, nu de a-1 răni”.
Copilul nu se află în situație de risc și nu va fi luat din familie
Din ancheta reprezentanților Protecției Copilului Suceava rezultă că minorul nu se află în situație de risc în familie și nu se impune instituirea unei măsuri de protecție pentru acesta, situația lui rămânând, însă, în atenția autorităților locale și a Serviciului Echipa Mobilă Fălticeni, din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, care are atribuții în consilierea și monitorizarea copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate.
Se așteaptă o sancționare
Directorul executiv al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Margareta Isăilă, a fost informat de conducerea școlii din Bursuceni că „situația agresorului va fi discutată și în consiliul profesoral al școlii, urmând a se lua măsurile necesare conform legii, pentru sancționarea acestui comportament, și, totodată, se va stabili un plan de măsuri pentru prevenirea unor astfel de situații în școală. De asemenea, a fost sesizat și Inspectoratul Școlar Județean, instituție competentă pentru a lua măsuri în vederea prevenirii folosirii metodelor bazate pe violență de către profesori în actul didactic”.
Din ancheta Poliției Verești rezultă că incidentul a avut loc joia trecută, pe 22 noiembrie, preotul implicat, Constantin Marișca, în vârstă de 39 de ani, fiind profesorul de religie al școlii și parohul bisericii din sat. Nervos că Vlăduț B. făcea gălăgie la ore și nu îl asculta, preotul l-a adus în fața clasei. Aici i-a sucit o mână la spate, ținându-l într-o poziție incomodă câteva secunde, și l-a lovit în zona gâtului, avertizându-l să stea cuminte în bancă.