Elevul în vârstă de 16 ani care și-a bătut un coleg de școală, în baia Liceului Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, a fost reținut pentru audieri încă de miercuri dimineață, în urma continuării anchetei de către polițiști și de procurori.
Deși minor, tânărul are totuși răspundere penală, chiar dacă limitată.
Având în vedere gravitatea cazului, polițiștii au continuat miercuri cercetările, minorul agresat fiind expertizat de un medic, iar agresorul fiind expertizat psihiatric în regim de urgență. Expertiza a confirmat că agresorul are discernământ.
Minorul a fost luat în custodie de polițiști și reținut în vederea prezentării în fața procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți. El este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice și cea mai probabilă măsură care va urma față de el este cea a controlului judiciar.
Foarte trist în acest caz este și că un alt grup de elevi a asistat la scenă, s-a amuzat și a filmat agresiunea. Imaginile cu corecția au început să circule imediat și au ajuns și la conducerea liceului, care a sesizat Poliția.
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a transmis că marți, in jurul orei 17:00, Poliția Orașului Vicovu de Sus a fost sesizată cu privire la faptul că în timpul zilei, la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, a avut loc o agresiune între elevi.
Din verificările preliminare desfășurate de către polițiști s-a constatat că marți, în jurul orei 11:00, într-o pauză, un elev din clasa a VIII-a, în vârstă de 14 ani și 10 luni, a fost agresat de un elev din clasa a X-a, în vârstă de 16 ani.
Pe imagini s-a văzut cum agresorul îl lovește și îl amenință pe băiatul ceva mai mic, umilindu-l în mod îngrozitor.
După primirea sesizării, un echipaj de poliție s-a deplasat la domiciliul victimei, identificând minorul și familia acestuia.
În primă fază, părinții minorului nu au depus plângere, însă au fost convinși să accepte examinarea medico-legală a fiului în vederea obținerii certificatului medico-legal. De asemenea, s-a aplicat formularul de evaluare a riscului, fiind emis ordin provizoriu de protecție pentru minorul bătut și umilit.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, cauza fiind prezentată procurorului de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Polițiștii au dispus măsuri de verificare la nivelul unității de învățământ conform competențelor și de derulare a unor activități suplimentare pe linia prevenirii violenței în mediul școlar și a fenomenului de bullying.
- Elevul bătăuș a fost și exmatriculat provizoriu. Conducerea liceului va face noi eforturi pentru a preveni astfel de incidente
Inspectoratul Școlar Județean Suceava a anunțat că elevul bătăuș a fost exmatriculat din unitatea de învățământ, cu drept de reînscriere, conform legislației, iar colegul său din clasa a VIII-a, victimă, a fost suspendat de la cursuri pe o perioadă de 5 zile.
Acesta a fost evaluat medical la Spitalul Municipal Rădăuți și se află într-o stare stabilă, fără riscuri.
Elevii care au asistat la incident s-au ales cu preaviz de exmatriculare și scăderea notei la purtare cu 3 puncte, „pentru neimplicare activă în prevenirea escaladării situației și pentru nerespectarea regulamentului intern”.
„Siguranța elevilor reprezintă o prioritate absolută pentru instituția noastră. Condamnăm ferm orice formă de violență și ne angajăm să luăm toate măsurile necesare pentru prevenirea unor astfel de situații. Colaborăm strâns cu autoritățile competente și cu familiile elevilor pentru a asigura un climat educațional sigur și echilibrat”, a comentat prof. Vasile Schipor, directorul unității, despre acest caz.
Pentru a preveni situații similare, liceul va demara în perioada următoare sesiuni suplimentare de consiliere psihologică pentru elevi, întâlniri cu părinții și specialiști în prevenirea violenței școlare, intensificarea supravegherii în zonele de risc din incinta școlii, programe și ateliere dedicate dezvoltării competențelor socio-emoționale ale elevilor.






