Elevul care a înjunghiat trei colegi de clasă va fi cercetat în libertate

Cei trei elevi au intrat în incinta restaurantului ”Mediterana”
Cei trei elevi au intrat în incinta restaurantului ”Mediterana”

Elevul de la Colegiul Tehnic Rădăuți care a atacat cu un cuțit trei colegi de clasă va fi cercetat în libertate. Ionuț Juravle a fost reținut miercuri seară pentru comiterea infracțiunii de ”loviri și alte violențe”, dar după ce medicii din Spitalul Județean Suceava au ajuns la concluzia că viața unuia dintre înjunghiați a fost pusă în pericol încadrarea juridică a faptei s-a schimbat. Ancheta a fost preluată de un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, iar infracțiunea pentru care se derulează cercetările este ”tentativă de omor”.
Incidentul sângeros a avut loc miercuri, la orele amiezii, pe strada din fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți. Cei patru elevi, toți colegi în clasa a XI-a la Colegiul Tehnic Rădăuți, s-au luat la ceartă. A urmat o altercație care a durat mai puțin de un minut, ocazie cu care s-au dat lovituri de o parte și de alta. Ionuț Juravle a scos un cuțit cu care i-a lovit pe adversarii săi. Deși erau în superioritate numerică, cei trei au făcut un pas înapoi și au intrat în incinta restaurantului ”Mediterana”, care se afla în apropiere. Aici s-au încuiat în baie și au sunat la 112, reclamând că o persoană este rănită.
Un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului, iar în circa un sfert de oră au dat de agresor și l-au reținut. Acesta a povestit cu amănunte ce s-a întâmplat, respectiv că a fost acostat de colegii de clasă care l-au agresat, iar el a ripostat. Ionuț Juravle a mai povestit că a ascuns cuțitul într-o pungă de hârtie și a aruncat-o, indicând și locul unde a lăsat obiectul respectiv. Cei patru elevi erau înaintea orelor de curs, iar obiectul conflictului este investigat de anchetatori. Trebuie spus că dintre cei trei elevi atacați unul este în stare mai gravă. Acesta a fost transferat la Spitalul Județean Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul ”traumatism cranio-facial, traumatism cranio-cerebral, plagă înjunghiată hemitorace drept”, fiindu-i atins de cuțit un plămân. Ceilalți doi tineri au mers la Spitalul Municipal Rădăuți, dar nu au rămas internați, leziunile acestora fiind minore.

Recomandări

Premiul “Ernst Rudolf Neubauer” pentru cei mai merituoși absolvenți ai Colegiului “E. Hurmuzachi”

Premiul “Ernst Rudolf Neubauer” pentru cei mai merituoși absolvenți ai Colegiului “E. Hurmuzachi”
Premiul “Ernst Rudolf Neubauer” pentru cei mai merituoși absolvenți ai Colegiului “E. Hurmuzachi”

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

„O seară de poveste în curtea lui Moș Crăciun” – Spectacolul caritabil al Colegiului „ Al. cel Bun” Gura Humorului

Colegiul Tehnic din Rădăuți a devenit un exemplu al generozității, oferind bucuria de Crăciun pentru 61 de copii din Centrul „Maria Ward” și Casa de tip familial „Universul Copiilor”