Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au anunțat că au luat măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de minorul în vârstă de 16 ani, din Vicovu de Sus, care a agresat un alt elev în baia Liceului Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus.
Procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul minor pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Procurorii au reținut că inculpatul a săvârșit acte de violență împotriva unui minor în sediul instituției de învățământ, tulburând astfel ordinea și liniștea publică, condiții în care s-a ajuns și la a doua infracțiune în sarcina sa.
Prin măsura controlului judiciar, inculpatul minor are impuse obligații și restricții de la care nu are voie să se abată.
El a fost exmatriculat provizoriu și nu are voie să se apropie în nici un fel de cel pe care l-a agresat, existând și un ordin de protecție în acest sens.
După cum am arătat în exclusivitate în Monitorul de Suceava, elevul în vârstă de 16 ani care și-a bătut marți un coleg de școală, în baia Liceului Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, a fost reținut pentru audieri încă de miercuri dimineață, în urma continuării anchetei de către polițiști și de procurori.
Având în vedere gravitatea cazului, polițiștii au continuat miercuri cercetările, minorul agresat fiind expertizat de un medic, iar agresorul fiind expertizat psihiatric în regim de urgență. Expertiza a confirmat că agresorul are discernământ.
Foarte trist în acest caz este și că un alt grup de elevi a asistat la scenă, s-a amuzat și a filmat agresiunea. Imaginile cu ”corecția” au început să circule imediat și au ajuns și la conducerea liceului, care a sesizat Poliția.
Inspectoratul Școlar Județean Suceava a anunțat că elevul bătăuș a fost exmatriculat din unitatea de învățământ, cu drept de reînscriere, conform legislației.
Elevii care au asistat la incident s-au ales cu preaviz de exmatriculare și scăderea notei la purtare cu 3 puncte, „pentru neimplicare activă în prevenirea escaladării situației și pentru nerespectarea regulamentului intern”.
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a transmis că marți, in jurul orei 17:00, Poliția Orașului Vicovu de Sus a fost sesizată cu privire la faptul că în timpul zilei, la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, a avut loc o agresiune între elevi.
Din verificările preliminare desfășurate de către polițiști s-a constatat că marți, în jurul orei 11:00, într-o pauză, un elev din clasa a VIII-a, în vârstă de 14 ani și 10 luni, a fost agresat de un elev din clasa a X-a, în vârstă de 16 ani.
Pe imagini s-a văzut cum agresorul îl lovește și îl amenință pe băiatul ceva mai mic, umilindu-l în mod îngrozitor.
După primirea sesizării, un echipaj de poliție s-a deplasat la domiciliul victimei, identificând minorul și familia acestuia.
În primă fază, părinții minorului nu au depus plângere, însă au fost convinși să accepte examinarea medico-legală a fiului în vederea obținerii certificatului medico-legal. De asemenea, s-a aplicat formularul de evaluare a riscului, fiind emis ordin provizoriu de protecție pentru minorul bătut și umilit.






