Opinii

Elevii suceveni obțin rezultate la standarde europene



În 24 și 25 martie 2009, a avut loc la Colegiul Național „ Mihai Eminescu” Suceava faza județeană a competiției naționale MADE FOR EUROPE.
Scopul competiției este valorizarea și promovarea experiențelor pozitive în derularea proiectelor finanțate prin programe comunitare, stimulând creativitatea, inovația, spiritul de competiție. Competiția este organizată de MECI, iar la nivel local de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, prin inspectorul de programe.
În acest an, s-au înscris în competiție 10 școli și o grădinița, cu 15 produse finale realizate în cadrul proiectelor derulate. Juriul, format din inspectorii evaluatori Tatiana Vîntur, Mariana Drumea, Narcisa Ștefănescu, Elena Manuela David și Lidia Acostoaie, președinte, a avut o misiune dificilă, dată fiind diversitatea produselor și categoriile cărora se adresează, de la preșcolari până la elevi de liceu. În final, însă, au fost corect ierarhizate și premiate produsele care au corespuns criteriilor cerute, respectiv să contribuie la consolidarea calității și dimensiunii europene în educație, permite dezvoltarea de competențe – cheie, poate fi integrat în curriculum și utilizat în activitățile curriculare și extracurriculare ale școlii, facilitează progresul școlar/profesional al grupului țintă (soft educațional, pagină web, revistă, programă de opțional) ș.a..
Câștigătorii premiului I, elevii de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni și elevii de la Școala cu clasele I–VIII Todirești, vor reprezenta județul Suceava la faza națională a acestei competiții, ce se va desfășura la Oradea, în perioada 9-12 aprilie 2009.
Locul II a fost ocupat de Școala cu clasele I-VIII Adâncata și Grădinița cu Program Normal Pătrăuți, locul III revenind elevilor de la Școala cu clasele I-VIII nr. 10 Suceava și de la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, care au obținut si premiul de popularitate pentru cel mai util, creativ și interesant produs final.
Toate produsele premiate au fost realizate în cadrul proiectelor multilaterale sau bilaterale Comenius, finanțate de Comisia Europeana prin Programul Life Long Learning. Un premiul special au obținut elevii de la Colegiul Tehnic „Petru Mușat“ Suceava, care au derulat un proiect finanțat prin fonduri științifice europene.
Calitatea și diversitatea produselor prezentate dovedesc preocuparea elevilor și cadrelor didactice pentru dezvoltarea cooperării la nivel european în plan educațional.
Festivitatea de premiere s-a încheiat cu lansarea oficială a Spring Day 2009.
Prof. Lidia Acostoaie,
inspector școlar integrare europeana si programe comunitare IȘJ Suceava



Recomandări

Eleva Beatrice Tcaciuc, câștigătoarea a mai multor premii naționale și internaționale, înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

Eleva Beatrice Tcaciuc, câștigătoarea a mai multor premii naționale și internaționale, înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
Eleva Beatrice Tcaciuc, câștigătoarea a mai multor premii naționale și internaționale, înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”