La începutul acestui an școlar

Elevii școlilor sanitare sucevene au cerut să studieze limba italiană



– Viitorii asistenți medicali se pregătesc încă din primii ani de studiu pentru munca mai bine plătită din țările vest europene, Italia fiind prima pe lista lor
– Directorul adjunct al DSP Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, a precizat că anual școlile de profil din județ “produc” 150- 200 de asistenți medicali, în sistemul sanitar sucevean ajungînd să profeseze mai puțin de jumătate
Cursanții școlilor postliceale sanitare din județul Suceava au solicitat, odată cu debutul anului școlar 2005-2006, să studieze alături de limba engleză, și limba italiană. Directorul adjunct al direcției de Sănătate Publică Suceava (DSP) Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, a precizat ieri că din cei aproximativ 150 –200 de asistenți medicali pregătiți în fiecare an de școlile de profil din județ, mai puțin de jumătate din ei se angajează în sistemul sanitar sucevean. “Foarte mulți absolvenți ai școlilor postliceale sanitare, înainte de a pleca în străinătate, doresc să lucreze cel puțin șase luni la unitățile din județ pentru a obține experiența necesară pentru a putea prinde un contract în străinătate. Cel mult jumătate din ei își găsesc de lucru în meseria pentru care s-au pregătit, unii pleacă în Occident, alții vînd în bazar. Unii vin la DSP să-și apostileze diploma, alții merg direct la Ministerul Sănătății. Pentru plecări în străinătate, anual cam 10% vin la DSP să-și vizeze autorizația de liberă practică”, a declarat dr. Alexandru Lăzăreanu. În județul Suceava, sînt patru școli sanitare, respectiv Școala postliceală Sanitară Suceava, Școala Postliceală Sanitară Christiana, Școala Postliceală Sanitară Carol Davila și Școala Postliceală Sanitară Moldova. Directorul Școlii Postliceale Sanitare Christiana, Ileana Curelariu, a declarat, ieri, că la începutul acestui an școlar, elevii unității pe care o conduce au solicitat să studieze, ca materie opțională, limba italiană. Este știut faptul că Italia este unul din cei mai mari importatori europeni de cadre medicale cu pregătire medie, românii și școala medicală autohtonă fiind foarte apreciate în Occident. Deși tinerii suceveni se pregătesc să devină asistenți medicali, cînd ajung în Italia, cel puțin pentru o perioadă, lucrează ca infirmieri, de cele mai multe ori îngrijind bătrînii singuri. “La începutul anului elevii noștri au solicitat să studieze și limba italiană, pe lîngă limba engleză. Școala noastră funcționează după un program Phare, recunoscut în întreaga Europă”, a spus directorul Școlii Postliceale Sanitar Christiana, adăugînd că, deși diploma obținută la Suceava este recunoscută peste hotare, absolvenții școlilor sucevene sînt nevoiți să urmeze niște cursuri de specialitate în țara unde pleacă la muncă. “În străinătate nu reușesc din prima să lucreze într-un spital. Pentru că au făcut o școală sanitară pot să îngrijească un bătrîn, să facă o injecție, să trateze o plagă, să stabilească o anumită alimentație pentru persoana la care lucrează. În Italia nu sînt infirmiere, asistenții medicali au printre atribuțiile lor și atribuțiile unei infirmiere dintr-un spital din România”, a afirmat Ileana Curelariu. În condițiile în care o asistentă medicală debutantă cîștigă în sistemul sanitar românesc puțin mai mult de salariul minim pe economie (3,1 milioane de lei vechi), este lesne de înțeles de ce cadrele medicale medii din Suceava se pregătesc încă din primii ani de studiu să deslușească tainele limbii vorbite în “Cizmă”, unde pentru îngrijirea unui bătrîn se poate primi o remunerație lunară de minim 500- 800 de euro, în afară de cazare și masă.