Tradiții

Elevii Școlii Populare de Arte, cu colindul la redacția ziarului Monitorul de Suceava

Redacția ziarului Monitorul de Suceava a răsunat ieri la amiază de colindele interpretate fără egal de elevii Școlii Populare de Arte „Ion Irimescu” din Suceava.
Auditoriul a fost încântat cu colinda „Fluierul cel păstoresc”, interpretată de Valentin Bertea, dar și de Iuliana Aaniței, care a cântat „Când Iisus s-a născut”. Elevii îndrumați de profesorii Elena Simionesei și Cristian Munteanu au interpretat în grup și „Sf. Maică a lui Iisus” și „Noi umblăm să colindăm”.
Toate colindele sunt din zona Sucevei, iar ce trebuie remarcat este faptul că elevii au venit îmbrăcați în costume tradiționale din mai multe zone ale Bucovinei, în funcție de zona din care provin.
Ion Băițan, directorul Școlii Populare de Arte „Ion Irimescu” Suceava, cel care a însoțit grupul de colindători, a mulțumit pentru colaborarea din timpul anului care tocmai se termină și a anunțat că și anul viitor redacția noastră va răsuna de colindele elevilor acestei școli.

Recomandări

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

Elevi de la Școala Gimnazială „Aurelian Stanciu” Salcea au colindat și au oferit daruri bătrânilor

Colinde, urături și jocuri tradiționale de iarnă au răsunat în centrul Sucevei, în cadrul programului „Crăciun în Bucovina”