„De vorbă cu natura‟

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 4 Suceava au învățat despre ariile protejate din județ

În săptămâna 8-14 octombrie 2018, Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava a marcat Săptămâna Ariilor Protejate

În săptămâna 8-14 octombrie 2018, Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava a marcat Săptămâna Ariilor Protejate, împreună cu Agenția pentru Protecția Mediului (APOM) Suceava, custode al ariilor naturale protejate Fânețele Seculare Ponoare și Fânețele Seculare Frumoasa. Activitățile s-au desfășurat sub îndemnul „De vorbă cu natura‟.
În parteneriat cu Asociația EUDEMOS și APM, Școala Nr. 4 a organizat trei activități de informare despre educația ecologică, un concurs dedicat acestui eveniment, activități de promovare a ariilor protejate “Fânețele Seculare Ponoare” și “Fânețele Seculare Frumoasa”, dar și a celorlalte arii protejate din județ.
În data de 9 octombrie, la patru clase de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava (două clase de ciclu primar și două de gimnaziu) a avut loc o acțiune pregătitoare și informativă privind importanța ariilor naturale protejate, date generale și istoricul sitului Natura 2000 – ROSCI0082 Fânețele Seculare Ponoare, realizată de Agenția de Protecția Mediului Suceava (director adjunct Anca Ionce, Cezar Asurdului, dar și voluntari). Totodată, s-au prezentat și rezervațiile naturale din județul Suceava de către profesorul de geografie al școlii, prof. Bogdan Nistor.
A urmat, în data de 12 octombrie, o acțiune de observare și cercetare de către elevi a rezervației Fânețele Seculare Ponoare (ateliere de toamnă în natură) și în data de 13 octombrie un concurs între elevi – „Cea mai frumoasă prezentare/descriere a unui tip de habitat din rezervație”.
Potrivit prof. Bogdan Nistor, responsabil de proiect, „Săptămâna Ariilor Protejate este un concept prin care ariile protejate sunt promovate în rândul publicului larg prin organizarea unor activități diverse (expoziții de fotografie, dezbateri, seminarii, proiecții de filme, excursii ghidate în arii protejate, activități de educație ecologică, concursuri etc.). Evenimentul face parte din proiectul «Oameni pentru Natură», implementat de ProPark Fundația pentru Arii Protejate și finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România, care are ca scop promovarea ariilor naturale protejate din România și a oamenilor care lucrează în acest domeniu prin organizarea de evenimente adresate publicului larg. Mulțumiri partenerilor noștri din proiect (Agenția de Protecția Mediului, Asociația EUDEMOS) pentru materialele promoționale oferite cadou tuturor elevilor participant la activități”.

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 4 Suceava au învățat despre ariile protejate din județ
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 4 Suceava au învățat despre ariile protejate din județ
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 4 Suceava au învățat despre ariile protejate din județ
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 4 Suceava au învățat despre ariile protejate din județ
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 4 Suceava au învățat despre ariile protejate din județ
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 4 Suceava au învățat despre ariile protejate din județ
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 4 Suceava au învățat despre ariile protejate din județ
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 4 Suceava au învățat despre ariile protejate din județ
În săptămâna 8-14 octombrie 2018, Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava a marcat Săptămâna Ariilor Protejate
În săptămâna 8-14 octombrie 2018, Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava a marcat Săptămâna Ariilor Protejate

Recomandări

Mai mulți tineri suceveni au putut să observe în Parcul Național Călimani impactul activităților umane asupra mediului montan

„Excursie de o Zi – Descoperă, Învață, Explorează!” Copiii din Vulturești pornesc într-o aventură educativă în județul Suceava

Parteneriat încheiat între Jandarmeria Suceava și Garda Națională a Ucrainei pentru conservarea ariilor naturale protejate