Caritate

Elevii școlii din Salcea au oferit daruri copiilor din Centrul „Speranța”

În cadrul activităților cuprinse în săptămâna „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, elevii clasei a II-a A, de la Școala Gimnazială „Aurelian Stanciu” Salcea, coordonați de înv. Lucica Savin, au organizat acțiunea „Dăruiește un zâmbet”, la Centrul de Plasament „Speranța” din Suceava.
În ziua de vineri, 22 aprilie, elevii, însoțiți de părinți și de directorul școlii, prof. Cătălin Huțu, au oferit pachete tuturor copiilor din centrul de plasament, încercând astfel să le aducă zâmbetul pe față și să le facă o bucurie înaintea sfintelor sărbători de Paști. Pachetele care conțineau dulciuri, fructe și jucării au fost făcute cu ajutorul părinților, care au răspuns pozitiv acestei inițiative caritabile. Pe lângă darurile oferite, elevii îndrumați de învățătoare au prezentat și un scurt program artistic închinat sărbătorilor pascale.
„Aceste acțiuni prind rădăcini la noi, deoarece și în anii precedenți am oferit pachete familiilor nevoiașe din orașul Salcea. Scopul lor este de a-i învăța pe copii să dăruiască, să fie alături de semenii lor și nu în ultimul rând să prețuiască mai mult ceea ce familia le oferă”, a declarat înv. Lucica Savin.

Recomandări

Manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale organizate de elevi de la Salcea și preșcolari de la „Prichindel” Suceava

Elevi de la Școala Gimnazială „Aurelian Stanciu” Salcea au colindat și au oferit daruri bătrânilor

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”

Colegiul Tehnic din Rădăuți a devenit un exemplu al generozității, oferind bucuria de Crăciun pentru 61 de copii din Centrul „Maria Ward” și Casa de tip familial „Universul Copiilor”

Centrul pentru persoane vârstnice Rădăuți, vizitat de elevi de la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă”