Elevii Școlii Populare de Arte „Ion Irimescu” Suceava au susținut mai multe spectacole în Franța. Manifestările au fost organizate de asociația franco-română „Printemps Roumaines” din Lille, în cadrul parteneriatului pe care Consiliul Județean Suceava îl are cu Departamentul de Nord din Franța.
Elevii suceveni au promovat peste hotare folclorul românesc și obiceiurile bucovinene, fiind aplaudați la scenă deschisă atât de francezi, cât și de comunitatea românească din Lille.
Directorul Școlii Populare de Arte „Ion Irimescu” Suceava, Petre Horvat, a apreciat că această deplasare în Franța fost o reușită pentru elevii școlii de artă, care au reprezentat cu succes folclorul și meșteșugurile tradiționale din Bucovina.
Meșteșuguri românești „duse” peste hotare Francezii au fost foarte încântați să vadă care este tehnica de încondeiere a ouălor în Bucovina.
Atelierul de încondeiat ouă a fost atracția principală a locuitorilor din Lille. Însoțită de Ciprian Zinici și Vasilena Char, încondeietoarea de ouă Anița Zinici, care conduce și secția de meșteșuguri a Școlii de Arte „Ion Irimescu” din Izvoarele Sucevei, le-a arătat francezilor cum se face acest meșteșug „pe viu”.
Ansamblul de dansuri populare al Școlii Populare de Arte, condus de profesoara Viorica Iosif, orchestra de muzică populară a școlii, solista vocală Angelica Flutur, precum și Emilia Alexandra Cioltan (pictură – icoane pe sticlă) au stârnit interesul și admirația publicului francez.
Președintele Departamentului de Nord, Bernard Derosier, a transmis o scrisoare Consiliului Județean Suceava prin care a apreciat prestația artiștilor suceveni și și-a manifestat disponibilitatea de a continua acest gen de manifestări, acestea având rolul de a apropia și mai mult cele două regiuni partenere: Suceava și Departamentul de Nord – Franța.





