Elevii români au obținut 12 medalii la Olimpiada Internațională Pluridisciplinară Tuymaada



Elevii români au obținut patru medalii de aur, șase de argint și două de bronz la Olimpiada Internațională Pluridisciplinară Tuymaada, din Yakuția, la toate cele patru probe ale concursului, Informatică, Matematică, Fizică și Chimie.
La Matematică, Dan Dănăilă, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, a câștigat medalia de aur, iar Viorel Andrei Bud și Horia Petru Nicolaescu, ambii elevi în clasa a IX-a la Liceul Internațional de Informatică București, au obținut medaliile de argint.
Alte trei medalii au fost obținute de olimpicii români la Chimie. Andreea Onofrei, elevă în clasa a X-a la Liceul Internațional de Informatică București, a câștigat medalia de aur, Maria Cezara Lozneanu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași pe cea de argint și Mara Ioana Ieșanu, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Roman Vodă” din Roman, a obținut medalia de bronz.
La Informatică, medalia de aur a fost câștigată de Daniel Posdărăscu, elev în clasa a IX-a la Liceul Internațional de Informatică București, Mihai-Alexandru Dușmanu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București, a obținut medalia de argint, iar bronzul a fost câștigat de Silviu Emil Popescu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Grigore Moisil” din București.
Alte trei medalii au fost obținute de elevii români la Fizică. Este vorba despre Dan Cristian Andronic, elev în clasa a X-a la Liceul Internațional de Informatică București, medaliatul cu aur, Mihai Răcoreanu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați și Sebastian Florin Dumitru, elev în clasa a X-a la Liceul Internațional de Informatică București, care au câștigat medalii de argint.
Olimpiada Internațională Pluridisciplinară Tuymaada 2011 a avut loc în perioada 13-20 iulie, în Irkutsk (Yakuția, Siberia Orientală). La cea de-a XVII-a ediție s-au înscris peste 130 de concurenți din Federația Rusă, Yakuția, China și România.