Educație

Elevii revin de luni la cursuri, dar peste patru săptămâni intră din nou în vacanță

Vacanța de iarnă este pe sfârșite, de luni elevii revenind în sălile de curs, dar numai până în 2 februarie, când se încheie semestrul întâi și este programată o nouă vacanță de o săptămână, potrivit ordinului ministrului Educației privind structura anului școlar 2006-2007.
Elevii revin la cursuri luni, 8 ianuarie, pentru continuarea Semestrului l, care a început în 15 septembrie și este programat să se încheie în 2 februarie. Urmează apoi o nouă vacanță – intersemestrială – de numai o săptămână, între 3 și 11 februarie.
Semestrul al doilea începe în 12 februarie și se încheie în 15 iunie. În acest interval, elevii au vacanța de primăvară, care începe în 7 aprilie (cu o zi înainte de Paști – 8 aprilie) și durează până în 15 aprilie. Cursurile sunt reluate în 16 aprilie și se încheie în 15 iunie.
Anul școlar 2006-2007 are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 174 de zile lucratoare. Pentru clasele a VIII-a, durata cursurilor este de 34 de săptămâni, însumând 169 de zile. Ultima zi de cursuri pentru elevii claselor a VIII-a este vineri, 8 iunie 2007.
Pentru clasa a XI-a – anul de completare, clasa a XI-a de liceu – filiera tehnologică, ruta directă de calificare și pentru clasa a XII-a de liceu – filiera tehnologică, ruta progresivă de calificare, durata cursurilor este de 37 de săptămâni, însumând 184 de zile. Elevii acestor clase au programate două săptămâni de practică, în intervalul 18-29 iunie 2007.
Pentru învățământul postliceal sanitar, calificarea asistent medical generalist, durata cursurilor este de 42 de săptămâni. Pentru învățământul postliceal sanitar, calificarea tehnician ortoprotezist, durata cursurilor este de 42 de săptămâni pentru anii I și II și de 36 de săptămâni pentru anul III.
Anul școlar 2006-2007 a început în 1 septembrie 2006 și se încheie în 31 august 2007.

Recomandări

Elevii din licee vor face ore online săptămâna viitoare, în timp ce colegii de-a XII-a susțin bacalaureatul