Neobișnuit

Elevii navetiști dintr-o localitate suceveană merg la școală cu sania trasă de cai

Dacă pentru unii plimbarea cu sania trasă de cai a devenit un moft, sau o evadare din obișnuit, pentru alții însă acest lucru este chiar o necesitate, pentru că acesta este, deocamdată, singurul mijloc de transport cu care se pot deplasa. În această situație se află câțiva elevi din localitatea suceveană Argira, care, din cauza drumurilor înzăpezite, fac zilnic naveta până la școală, adică un drum de câțiva kilometri până în Preutești, cu sania trasă de cai. Despre elevii de la Argira se poate spune că au totuși noroc. Chiar dacă este frig de crapă pietrele și fac drumul până la școală cu sania, copiii din alte localități sucevene sunt nevoiți să meargă până la școală, vreo câțiva kilometri dus- întors, pe jos. Este vorba despre elevi din Zaharești, care fac orele la Școala din Stroiești, și elevii din Rusca, care trebuie să vină la școală la Dorna Arini. Asta pentru că, așa cum a declarat și inspectorul școlar general Petru Carcalete „microbuzele sau mașinile fie nu pot circula pe acele trasee, fie sunt defecte”. Recomandarea IȘJ Suceava, pentru elevii care au de mers pe jos la școală, pe ger, mai mult de o oră, este ca „atât timp cât temperaturile rămân așa de coborâte, copiii să rămână acasă. Dacă sunt situații extreme, iar sănătatea copiilor e pusă în pericol, e mai bine să lipsească o zi de la școală”. Totodată, IȘJ face apel către toți directorii de școli și către toți primarii suceveni să ia măsuri, astfel încât toate instituțiile de învățământ să fie încălzite suficient pentru această vreme, drumurile să fie practicabile, iar situația să fie monitorizată, iar dacă apar probleme, acestea să fie transmise Inspectoratului Școlar. Menționăm faptul că, până la ora actuală, în județ, în nici o instituție de învățământ nu s-a impus întreruperea orelor din cauza frigului sau a imposibilității elevilor de a ajunge la școală.

Recomandări

Aproape 40 de elevi de la școala din Bălăceana au învățat cum să acționeze când cineva se îneacă cu mâncare sau când face stop cardiac