Muzică, dans, umor

Elevii Liceului cu Program Sportiv și-au ales cei mai frumoși și talentați boboci

Premiere
Premiere

Elevii Liceului cu Program Sportiv (LPS) din Suceava și-au desemnat joi, 5 noiembrie, cei mai frumoși boboci, într-un spectacol bine structurat, din care nu au lipsit muzica, dansul și umorul. „Sportivii au talent” a fost tema aleasă de elevii suceveni, care, dovedind spirit de echipă și fair-play, au reușit să prezinte cele mai reușite momente artistice pe scena Dom Polski, în aplauzele unui public numeros. Balul Bobocilor i-a avut ca prezentatori pe elevii Sebastian Vicol și Mădălin Ciubotariu, care au avut misiunea de a prezenta cele nouă perechi de boboci, momentele artistice din spectacol, dar și de a menține atmosfera în sala de spectacol, încurajând publicul să aplaude. Balul a debutat cu evoluția trupei Joc a Liceului cu Program Sportiv, prof. îndrumător Camelia Croitor, care a dansat jive, un dans foarte ritmat, săltăreț, trupă care pe parcursul serii a revenit pe scenă și cu alte tipuri de dans precum dans țigănesc, dans stilizat („Asară ț-am luat basma”).
Bobocii de clasa a IX-a și-au făcut prezența pe scenă, în fața juriului și a susținătorilor din sală, pe single-ul „Wrapped Up”, compus de artistul britanic Olly Murs. Ei au purtat ținute sportive, “accesorizate” cu câte o minge de baschet, o rachetă de tenis, un fluier, cartonașe și steaguri de arbitru, pampoane etc. Programul a continuat cu „Hora din Moldova”, interpretată de eleva Cosmina Chichiriță, care după ce a ridicat o parte a publicului în picioare, entuziasmat de vocea și carisma tinerei, a revenit pe la jumătatea programului cu a doua piesă, „Asta e Cosmina nostră”, în aplauzele colegilor, semn că muzica populară prinde și la publicul tânăr.
Proba de aptitudini
În programul spectacolului organizat de LPS au fost inserate mai multe scenete, precum „OMG Bunico!” (Bianca Olaru, clasa a X-a E, și Raluca Niculai, clasa a XI-a E), „Nebun cu nervii” (Gabriel Acălinei, clasa a XII-a C, prof. îndrumător Silvia Toma), „Costică, dormi?” (interpreți: Lavinia Rusu și Florin Zimbru, clasa a XII-a C, prof. îndrumător Silvia Toma), „Bibliotecarul” (Alexandru Movileanu și Răzvan Nistor, clasa a XII-a C, prof. îndrumător Silvia Toma), „Fabula” (Gabriel Rebenciuc, Ștefan Chindriș, Ionuț Uriciuc, Paul Parasteac, Alex Hreniuc, clasa a XII-a G, și Loredana Onesim, clasa a XII-a E). Publicul a „gustat” momentele umoristice, apreciind efortul „artiștilor” de a intra în pielea mai multor personaje, sportivii dovedind că au și talent actoricesc.
Bobocii au ales pentru proba de aptitudini să danseze vals, dans contemporan, belly dance, pantomimă, tutting (dans al mâinilor), să facă teatru („Aspirina și piramidonul”, prof. îndrumător Anelia Vasiliu), să prezinte un monolog sau să cânte hip-hop, fiecare având libertatea de a face ceea ce-l pune mai bine în valoare, pentru a impresiona juriul. Cea mai spectaculoasă prezentare a perechilor de boboci de la LPS a fost proba „ținutelor de seară”. Băieții le-au oferit fetelor câte un trandafir, iar prezentatorii i-au provocat pe toți bobocii la o probă de cultură generală, cu întrebări din domeniul sportiv. Elevii s-au descurcat bine și la această probă, chiar dacă uneori cu ajutorul publicului, care le-a suflat răspunsul corect. Până la urmă, emoțiile primei prezențe pe o scenă, în fața a sute de spectatori, poate să îi facă pe boboci să „uite”, chiar să greșească. Important este că toți bobocii au muncit mult pentru a se prezenta cât mai bine pe scenă, alături de organizatori, de elevii din clasele a XII-a și diriginții acestor clase.
Invitați surpriză
Programul artistic organizat de LPS la Balul Bobocilor a fost completat de eleva Georgiana Boștiog, care a interpretat (voce și chitară) piesele „Jolene” (Dolly Parton) și „A fost odată…” (Mihai Mărgineanu), de Berta Bănică, din clasa a IX-a F, care a interpretat piesa „All of me” (John Legend), Silvia Nastasi, din clasa a XI-a E, cu piesa „Je veux” (Zaz), folclorul fiind reprezentat de Iulian Honceriu, clasa a XI-a D, care a interpretat piesa „Constantine, Constantine!”, Iliuță Bujorean, clasa a XII-a G, (trompetă).
Una dintre surprizele serii a fost prezența interpretului sucevean de muzică populară Alexandru Recolciuc, care a interpretat piesele „Dragu-mi-i la veselie”, „Of, măi dor” și „Cântă cucu-n Bucovina”, timp în care publicul nu numai că s-a ridicat în picioare, s-a prins în horă, dar a și cântat refrenul pieselor, împreună cu invitatul. O altă surpriză a serii a fost prezența invitaților de la Clubul de dans „Bucovina Dance Studio” din Suceava. Primul moment artistic a fost prezentat de copiii Tudor Marian Toma și Alesia Antonia Bucătaru, care au interpretat jive.
Ei au fost urmați de Andrei Palamariu și Anca Dumitrean, doi tineri excepționali, talentați, plini de grație și profesionalism în ceea ce fac, care au făcut o figură frumoasă la „Românii au talent”, dar care au prezentat un moment deosebit de dans sportiv și la spectacolul „Sportivii au talent”. Publicul i-a aplaudat frenetic, fiind mândri că Suceava are tineri talentați care ne pot reprezenta cu brio la orice concurs important. „Sport Urban” a fost un alt moment artistic pregătit de sportivi (Teodor Andronache, clasa a XII-a E, Bogdan Sefciuc, clasa a XI-a B), care prin mișcări rapide, complexe, forță și viteză au creat o atmosferă pe placul colegiilor din sală. Alex Caba și Alex Costeniuc, din clasa a XII-a E, au interpretat hip-hop și beatbox („Cel mai tare bal / Cea mai tare echipă”) iar, la final, în timp ce juriul s-a retras pentru a delibera, profesorul Tudorel Acsinte și formația Simbol au susținut un mic recital cu muzică ușoară și populară.
Bobocii câștigători de la LPS
Cele nouă perechi de boboci care s-au întrecut pentru titlurile de Miss și Mister Boboc, Miss și Mister Popularitate, Miss și Mister Talent au fost: Aura Ferar și Andrei Reguș; Ana Maria Ieșan și Bogdan Popa; Sabina Antonesei și Tiberiu Pintea; Elena Denisa Iliescu și Alexandru Florescu; Elena Adriana Dumitriu și Remus George Harbuz; Corina Murariu și Eugen Andrei Grigorean; Georgiana-Andreea Dugan și Alexandru Ioan Radeș; Sabina Valentina Onofrei și Alin Scutariu; Diana Georgiana Naherniac și Traian Alexandru Donisan. Profesorii organizatori au fost Mihaela Cîmpanu, Aniela Vasiliu, Silvia Toma, Tudorel Acsinte, Adrian Gavriliuc, Lidia Stărică, Emanuela Pavăl.
La final, juriul a decis: Miss și Mister Boboc au fost desemnați elevii Diana Georgiana Naherniac și Traian Alexandru Donisan; Miss și Mister Popularitate: Ana Maria Ieșan și Bogdan Popa, Miss Talent: Sabina Antonesei; Mister Talent: Eugen Andrei Grigorean.

Una dintre surprizele serii a fost prezența interpretului sucevean de muzică populară Alexandru Recolciuc

Momente din spectacol

Recomandări

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională

Primăria Cajvana a pregătit de „Zilele orașului” o paradă a portului popular, spectacole de excepție și premierea elevilor și sportivilor

Pe 12 și 13 iulie, în orașul Cajvana va avea loc o nouă ediție a festivalului „Din stejar, stejar răsare”