Elevii din trei școli din municipiul Suceava, vizați de controale ale polițiștilor

Elevii din trei școli din municipiul Suceava au făcut obiectul unor controale amănunțite din partea polițiștilor.

Un număr de 200 de elevi de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Liceului cu Program Sportiv și Școala Gimnazială Nr.8 au fost percheziționați și li s-au controlat bagajele, dar nu s-a găsit nici un obiect periculos sau interzis.

Acțiunea s-a derulat în cursul zilei de joi, 22 ianuarie, între orele 11.00-13.00, cu polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului de Investigarea Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Criminalistic-Compartimentul Canin, Poliției municipiului Suceava.

Polițiștii au mers și la cursuri, unde au instruit 120 elevi și cadre didactice de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, pe următoarele teme: prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase, vânzarea și consumul băuturilor/alcoolice/energizante de către minori, vânzarea și consumul produselor din tutun precum și cu privire la răspunderea penală și contravențională, etc.

Polițiștii au amintit că reprezintă contravenții și se sancționează după cum urmează:

-cu amendă cuprinsă între 100 și 500 lei: servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor;

-cu amendă cuprinsă între 5.000 și 20.000 lei:

 consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spaţii special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentaţie publică şi turism, cum sunt: restaurante, baruri şi discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârşire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani;

 comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit a băuturilor alcoolice către minori de către unităţile autorizate să comercializeze băuturile alcoolice;

 comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori de către unităţile autorizate să comercializeze băuturi energizante; băuturi energizante sunt băuturile care conţin combinaţii variate de carbohidraţi, vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe precum: cofeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central;

În cazurile în care faptele menționate anterior sunt săvârşite în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane, sancţiunile aplicabile sunt amenzile de la 10.000 lei la 30.000 lei.

În cazul săvârşirii sau repetării contravenţiilor susmenționate se dispune şi măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.

Conform prevederilor art 21 din actul normative susmenționat: ”În vederea verificării împlinirii vârstei de 18 ani a cumpărătorilor şi consumatorilor care solicită vânzarea, respectiv servirea băuturilor alcoolice, băuturilor energizante şi/sau produselor reglementate de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor de tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor de tutun, cu modificările şi completările ulterioare, membrii personalului localurilor publice şi vânzătorii din unităţile comerciale au obligaţia de a solicita consultarea actelor de identitate ale consumatorilor.”

În cazul neîndeplinirii obligaţiei prevăzute la alin. (1), membrii personalului localurilor publice şi vânzătorii din unităţile comerciale pot fi sancţionaţi cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.

Recomandări

27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs

27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs 27 de elevi chiulangii din municipiul Suceava au fost surprinși de polițiști în afara școlilor, în timpul programului de curs, în urma unei acțiuni desfășurate la începutul acestei săptămâni. Acțiunea pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea absenteismului școlar s-a desfășurat pe 3 februarie, iar verificările s-au făcut în zona Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, a Colegiului Național „Petru Rareș” și a Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava.  „În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat controale la 20 de agenți economici, fiind realizate instruiri privind interzicerea vânzării de băuturi alcoolice, energizante și produse din tutun către minori. Au fost legitimate 44 de persoane, dintre care 27 elevi identificați în situație de absenteism de la orele de curs. Pentru aceștia au fost întocmite informări către conducerile unităților de învățământ de proveniență”, au transmis polițiștii.  În aceste acțiuni s-au implicat efective din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Canin, Poliției Municipiului Suceava și Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava. Totodată, au fost desfășurate patru activități preventive, prin participarea la ore de curs, cu 115 elevi și cadre didactice de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.  Elevilor le-au fost prezentate aspecte legale privind prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase, prevenirea traficului de droguri, precum și interdicțiile și consecințele legale legate de vânzarea și consumul de băuturi alcoolice, energizante și produse din tutun de către minori.  Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, siguranța în mediul școlar reprezentând o prioritate pentru polițiștii suceveni.