Elevii din învățământul primar și preșcolarii intră de luni în vacanță



Elevii din clasele I-IV și preșcolarii intră de luni în vacanță, ei urmând să revină la cursuri peste o săptămână, în 8 noiembrie.
Potrivit structurii anului de învățământ 2010-2011, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar vor fi în vacanță în perioada 1-7 noiembrie.
Primul semestru va mai avea o vacanță, de Crăciun, începând de miercuri 22 decembrie și până marți 4 ianuarie 2011. În vacanța de Crăciun vor fi toți cei peste 3.300.000 de școlari, dar și studenții, iar aceștia vor reveni la cursuri în 5 ianuarie 2011.
Primul semestru se va încheia în 28 ianuarie, iar elevii vor fi în vacanța intersemestrială din 29 ianuarie până în 6 februarie.
Semestrul al doilea va începe luni 7 februarie și se va încheia vineri 17 iunie. Cursurile celui de-al doilea semestru vor fi întrerupte de o vacanță de Paște, din 16 până în 25 aprilie. Cursurile după vacanța de primăvară vor fi reluate marți 26 aprilie.
În zilele libere pentru sărbătorile legale elevii nu vor merge la cursuri.
Tezele de pe semestrul I al anului școlar 2010-2011 vor fi susținute, de regulă, până în 17 decembrie 2010, iar cele din semestrul al II-lea până în 20 mai 2011.