Elevii de origine polonă din județ, și în special cei de clasele a XI-a și a XII-a, vor fi consiliați de către Agenția pentru dezvoltare alternativă asistată, în ceea ce privește alegerea celei mai potrivite profesii. Este vorba despre un grup de 54 de elevi din minoritatea polonă, iar acțiunea face parte din proiectul Copiii Bucovinei și este finanțată de către Secția Consulară a Ambasadei Republicii Polone la București. Acțiunea se va desfășura pe 17 și 18 decembrie la Colegiul Național „Petru Rareș” și la Grupul Școlar „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, și așa cum a declarat inspectorul școlar Sofia Grigorean, „activitatea are în vedere orientarea școlară și profesională a acestor elevi, comunicarea cu mediul de învățămînt universitar, pentru identificarea ofertei potrivite aptitudinilor personale și autoevaluarea aptitudinilor personale”.