Tinerii sportivi de la Liceul cu Program Sportiv au avut parte, vineri seara, de o petrecere ca în Hawaii, cu muzică, dans și probe de talente, în special din domeniul sporturilor, cu fete frumoase și băieți arătoși, dintre care, la finalul Balului Bobocilor, s-au desemnat mult așteptații Miss și Mister.
Corina, Anca, Tiberiu și Andrei, cei care s-au ocupat de prezentarea evenimentului, introducând publicul în universul Hawaiian, populat de semizeul Maui și Vocea Mării, i-au salutat pe toți cu tradiționalul „Aloha”, anunțând intrarea pe scenă a celor 18 boboci candidați pentru titlurile de „Miss și Mister Boboc Liceul cu Program Sportiv”.
Emilia Adochiței, Bogdan Cozma, Ioana Valentina Danu, Filip Rusu, Cosmina-Emilia Boiciuc, Leonard Alex Ispir, Ana-Maria Gherasim, Samerin Nichitean, Georgiana Naghi, Samuel Ciubotaru, Anca Petrariu, Florin Blanaru, Vasilica – Andreea Huțuleac, Denis Liviu Luca, Carmen Tiniuc, Daniel Ilașcă, Denisa Hlămagă și Marian Matei au fost curajoșii boboci care s-au înscris în competiție, încercând prin farmecul lor personal, prin talentele pe care le au și prin prestația în cadrul spectacolului, să se facă plăcuți nu doar juriului, ci mai ales publicului, care este adeseori cel mai aspru critic.
Tocmai de aceea, faptul că timp de mai bine de trei ore au reușit să mențină atenția sutelor de spectatori din sală și să îi determine să îi aplaude și chiar să le facă galerie, demonstrează că și-au luat rolul foarte în serios și au făcut totul pentru a se prezenta cât mai bine.
Pe lângă scenetele lor comice, dansuri spectaculoase, demonstrații de măiestrie sportivă, interpretări muzicale și alte surprize pregătite publicului, elevii de la Liceul cu Program Sportiv au colaborat bine și cu colegi din alte instituții similare, precum CN „Mihai Eminescu” și Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”.
Sceneta comică „Țăranii în Hawaii” a fost una dintre cele mai apreciate momente din spectacol, la fel ca și cel de pantomimă, dar predominante au fost demonstrațiile de dans, de la cel contemporan, street dance, functional dance și break dance.
Genurile muzicale abordate au fost de asemeni foarte diversificate, de la rap, muzică populară până la beat-box.
Proba ținutelor de seară a scos în evidență grația și frumusețea concurentelor, precum și eleganța concurenților, cu toții fiind răsplătiți cu o mulțime de aplauze.
Bobocii și organizatorii balului au încins hora pe scenă, pe ritmurile vesele ale unui talentat ansamblu de muzică instrumentală, timp în care juriul, din care făcea parte și directorul Liceului cu program Sportiv, Ioan Radu, s-a retras pentru deliberări.
După o nouă defilare pe scenă a celor 18 competitori, prezentatorii au venit cu anunțul mult așteptat, al câștigătorilor.
Astfel, Miss Talent a fost desemnată Andreea Vasilica Huțuleac, în vreme ce Mister Talent a devenit Samerin Nichitean.
Miss Popularitate la Liceul cu Program Sportiv este Valentina Danu iar Mister Popularitate, Daniel Ilașcă.
Marele premiu – titlul de Miss Boboc 2018 la Liceul cu Program Sportiv, a fost atribuit elevei Georgiana Naghi, iar cel de Mister Boboc lui Bogdan Cozma.
La finalul balului, elevii au avut parte de un concert al unui artist drag multora dintre cei prezenți – Maximilian, care a petrecut cu ei în frumosul decor hawaiian.